Nebunie amestecata

Nebunie amestecata

Nebunie amestecata



Realizez ca suntem niste devoratori de sentimente. Ca avem nevoie de ele. Ca nu stim cum sa le definim, Ca nu putem, dar ca ne sunt necesare precum aerul. Ziceam mai demult ca iubim diferit, dar pe fiecare in parte, in aceeasi masura, Doar diferit. Nu poti sa iubesti mai mult sau mai putin.
Iubirea nu o cumperi la kilogram, N-o iubesti pe prietena cea mai buna 200 de grame si pe mama ca e mama si na se supara, 400 de grame. Ori iubesti ori nu. Celelalte sunt doar niste pretexte. Sa fugim, ori din comoditatea de a nu iubi, ori din frica de suferinta. Nu inteleg, ne place sa suferim asa ca nici asta nu e un pretext bun. Mie una imi place, de multe ori cred ca pentru asta traiesc. Hai sa mai sufar azi putin si sa-mi fac viata imposibila, ca-mi place, ma distrez mai mult ca oricand. Am zis-o intr-un mod ironic, dar cu un sambure de adevar. Si pornim. La inceput cu teama pentru ca nu stim ce vom descoperi la capatul tunelului. Luminita cea de toate zilele in niciun caz, Nu ne-ar bucura, Din contra am fi foarte dezamagiti, Ne-am face ca n-o vedem, pentru o secunda cat trecem pe langa ea suntem orbi, Dar orbi de-a binelea, Dar mai orbi suntem cand o gasim. Bine asta n-o realizam noi, Mai mult cei din jurul nostru. Azi o sa scriu aiurea, Nu aiurea in sensul la care te gandesti tu, adica modesta sunt, dar nu intr-atat incat sa nu observ ca ceea ce scriu chiar conteaza. Poate numai pentru mine, dar conteaza. Sa trecem peste, Vorbeam de suferinta, Cat de dulce e, Dulce, dar nu linistitoare, nu-ti da pace, nu te consoleaza, Doar te amageste. Ieri mergeam pe strada, stropii de ploaie imi intrau in ochi, dar respiram aerul de afara pana am descoperit in fata o pereche minunata de indragostiti. M-am uitat la ei, ei la mine si mi-au zambit, Ce zambet prostesc, Ceva de genul: ia si tu din bucuria noastra, vremea de afara nu te ajuta, dar poate zambetul nostru de amorezati dus la extreme iti va lumina ziua. Nu multumesc. Stiu cum este. N-am nevoie de compasiune, doar de o noua suferinta. Ce aer masochist am azi. Ma pufneste si rasul. Am zis sa schimb putin stilul, ma imbatasem de prea multa dragoste, mai sa-mi ia mintele si alta nu. Acum sunt mahmura. Imi revin cu putina ironie pe paine, intinsa tacticos, fara sa ma manjesc pe maini cu regrete. O nebunie. Azi am mancat deziluzii la micul dejun, Mai sa ma inec de cateva ori, dar pana la urma am terminat masa cu bine, Si pe deasupra am fumat o tigara care disparea fum cu fum prin aer. Vorbeam mai sus de iubire, O asemanasem cu luminita de la capatul tunelului, Nu merge. O s-o aseman azi cu o tigara. Prin urmare, doamnelor si domnilor iubirea este pentru noi azi o tigara.
Au fost pina acum niste iubiri fumate, asa repede, alert, la refuz, fara sa le savurez macar putin. Oare cand o sa iubesc o sa am parte de un trabuc? O sa fie ceva puternic si amar?

“Proză de Loredana Rosioru”