Poemul femeii

Poemul femeii

Şi de iubirea-i taină şi tăcere
care duce-n suflet neştiutul gând,
femeia-i vioara care-ngână în durere
freamătul din rodul tainic şi rotund.


O lacrimă deschisă spre departe
coboară-n noapte furtunile de spaimă,
dar pleoapa nopţii, trăgând oblon de moarte,
îi cere anii netrăiţi drept vamă.


Cine-a iubit-o într-un rest de-asfinţit,
călător pe drumul frunzelor de toamnă,
a simţit sărutul vieţii răzvrătit
spălând păcatele din nestinsa rană.

“Poezie de Gavriil Stiharul”