Promisiuni

Promisiuni

Unde aş mai fi eu,
văzând Soarele mărilor din lacrima Cuvântului,
focului din noi,
stins şi înecat de Dumnezeu,
în vâltoarea nemuririi,
de iarbă amară sângerândă,
a promisiunilor,
în apusul zâmbetului tău,
lipsit de orizontul valurilor,
fără ţărmurile,
care să le cuprindă absolutul,
sânilor de adevăr,
mântuite de relele sudorii,
Absolutului care nu ne-a înţeles,
pe care ţi l-am sărutat zeiţă de eternitate,
a dorului meu,
cu paşi pierduţi în şoaptele reci ale iernii,
gândurilor noastre,
care ne-a despărţit necuvintele,
norilor ce-au uitat să-şi mai plouă,
viaţa fără de noi.







Între viaţă şi nesăbuinţa,
câmpului arat de visele efemere
ale cântului veşniciei de amurg,
nu cred să mai rămână,
o rădăcină,
a paşilor tăi
despletiţi de mine,
lăutari din fragedă pruncie,
a cerului lăsat fără de visele,
demiurgului din inima ta,
cărămizi reclădite din amorul ,
garderobei răcite
de strănuturile uitării,
legume macerate ale amintirii,
de Timpul căruia i-a stat,
inima Clipei în gât,
de prea multe fumuri
de fată sau băiat mare,
unde ne căutam în deşertăciunea,
labirintului de vanităţi,
incendiind palatele de eternitate,
ale Cuvântului,
gârbovit şi plin de boli ale inimilor,
secate din noi înşine.




“Poezie de Sorin Cerin”