Odată, un director rinocer gândi
Și pe soția sa o părăsi,
O elevă din al-său liceu găsi,
Și de ea se-ndrăgosti.
Se gândi apoi să mai slăbească,
Cu ea ca să se căsătorească.
Deși rinocerul arăta foarte bine,
N-avea nevoie de slăbit pastile.
Se luă însă după profesoarele rinocer toate,
Într-un program intraseră ca năroade,
Slăbeau acum în neștire,
Dădeau jos mai multe kile.
Rinocerul dăduse ceva din greutate,
Dar părea mult mai în etate.
Când dăduse multe kilograme jos,
Nu mai era deloc frumos.
Continuă cu vehemență,
Părea că are semne de demență.
El din frumos a devenit urât,
Să se oprească nu a hotărât.
Până când din curtea școlii a ieșit,
Pe soața rinocer el a căzut și a murit.
Morala
Când faci ceva, gândește corect
Să nu ajungi ca rinocerul, defect.
Ai grijă ce sacrificii suporți,
Ca să n-ajungi printre morți.
“Poezie de Cornelia Păun”