Spre aceeasi Moarte...

Spre aceeasi Moarte...

Lasa-mi destinul sa creada-n
izvorul cerului privirii tale,
lira a dramelor acestei lumi,
dezacordata de clipa eterna
a vietilor noastre,
absurd la margine de clepsidra,
ce-mi numeri etrnitatea sperantei,
fericire abatuta de masacrul
intamplarii de a ne fi nascut:
Moartea.

Patima roasa de rugina
cuvintelor nenascute din noi,
zefir de iarna a lacrimilor inghetate,
de atat de mult abis de nepatruns,
dintre palma inimii tale,
prin ale carei santuri se scurge
apa vietii mele spre aceeasi,
Moarte,
a intamplarii de a ne fi murit,
unul pe altul,
Nascandu-ne etern.

“Poezie de Sorin Cerin”