Apoi am colindat in lung si lat fara a sti unde imi era cuibul... Nu reuseam sa imi gasesc locul unde sa simt mereu cald si bine.
Am poposit intr-un loc neutru, necunoscut si m-am decis sa nu mai caut... Sa las totul sa vina de la sine si am continuat sa zbor fara sa ma mai intreb unde mi-ar fi bine, sa mai sper ca fiecare loc si persoana cunoscuta sunt destinul meu....
Asa am ajuns azi ...aici... Iubesc cum nu credeam vreodata ca voi putea fi capabila, sunt tot si dau tot pt cel ce il iubesc... exista momente cand inca lacrimile imi saruta obrajii, cand ma manii pe viata... dar in realitate,in esenta noi suntem singurii care facem viata.....
....................................
“Dramaturgie de Alexandra Florentina Matei”