Am spus undeva că omul e făcut din praf şi din timp....

Am spus undeva că omul e făcut din praf şi din timp. Praful nu mă nelinişteşte; e numai o tradiţie biblică. Dar nu ştiu dacă praful, adică materia, spaţiul, există în afara timpului. Mă aflu aici, vorbesc despre copilăria mea, dar am impresia că în mine sunt două fiinţe. Mă întreb dacă sunt acest domn în vârstă care se străduie să-şi amintească franceza pe care o vorbea când locuia la Geneva, sau sunt acel licean genevez, sau dacă sunt această fiinţă stranie, făcută din trecutul meu, din prezentul şi din viitorul meu. Ne-am putea imagina împreună cu solipsiştii, că doar timpul există, doar succesiunea. Ar fi de ajuns un singur om care visează, căci el ar visa totul. Ar visa istoria antică, istoria contemporană, viitorul. Ar putea să gândească: M-am născut la Buenos Aires, în această clipă vorbesc cu cineva şi totul n-ar fi decât o parte a visului. Nu reuşesc să înţeleg timpul, şi încă şi mai puţin înţeleg cum reuşim să-l împărţim. Cum e posibil ca d-voastră, domnule, să existaţi în acelaşi moment cu mine, deşi suntem făcuţi din timpi diferiţi?