Aproape în fiecare gară e un ceas şi un mers al...

Aproape în fiecare gară e un ceas şi un mers al trenurilor, chiar dacă timpul pare mort, iar trenuri nu mai vin şi nu mai pleacă. Aproape în fiecare viaţă de om, cineva care aşteaptă, cineva care a uitat sau l-au dus şi strigă că-i e foame sau că plouă cu sufletul său. Aproape în fiecare suflet e un vis ce creşte ca un palat spre care mergi, mergi…; un copil care trece printre boabele ploii cum printre pălărioarele de păpădii; un poet ce se încalţă aproape absent şi porneşte prin inimă. Stropii de rouă cad înaintea sa ca o dimineaţă ce capătă transparenţa paharelor de cristal fin din mâinile domniţelor şi doamnelor rămase un timp aproape fără trecere într-un poem în jurul pianistului ori poetului. Aproape în fiecare om care trece seara pe faleză şi vorbeşte cu marea, întrebările despre mările din oameni şi mările din fiecare bob de aer, de apă. Aproape, departe…. Anii pe care-i ştim înrădăcinând în noi, oameni, flori, arbori, ceruri şi alte, alte umbre mirosind, doar mirosind a etern, pentru că efemer scrie pe orice fir de existenţă.