Toate acțiunile umane au la bază una sau mai multe din următoarele cauze: șansa, natura, impulsivitatea, obișnuinta, motivația, pasiunea și dorința.ACitat de Aristotel despre dorință
Dorinţa cuprinde şi impulsul, şi pornirea, îndrăznirea şi năzuinţa. Dar cine are simţire, are plăcere şi durere, simte atât plăcutul cât şi durerosul, iar cine le are pe acestea are şi dorinţa, căci aceasta este impulsul către obiectul plăcut.ACitat de Aristotel despre dorință
Fiind prin însăşi natura noastră nefericiţi în multe situaţii, dorinţele noastre ne dau imaginea unei stări fericite, pentru că, la starea în care ne găsim, ele alătură starea în care nu suntem; când însă ne-am realizat aceste dorinţe, nu suntem...ACitat de Aristotel despre dorință
Toţi oamenii au sădit în firea lor dorinţa de a cunoaşte. Dovada acestui lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simţurilor.ACitat de Aristotel despre dorință
Da, adevărul este că ambiţia şi dorinţa oamenilor de a face bani sunt printre cele mai frecvente cauze de fapte intenţionate de nedreptate.ACitat de Aristotel despre dorință
Toate acţiunile umane izvorăsc din una sau mai multe dintre următoarele cauze: şansă, natură, compulsie, obicei, raţiune, pasiune şi dorinţă.ACitat de Aristotel despre dorință
Eu îl consider mai brav pe cel care îşi învinge dorinţele, decât pe cel care îşi cucereşte inamicii, pentru că cea mai grea victorie este asupra sinelui.ACitat de Aristotel despre dorință