O existenţă mare începe de acolo de unde, pentru ea, sfârşeşte morala, fiindcă numai de aici ea poate risca orice, poate încerca absolut totul.Citat de Emil Cioran despre risc, morală, absolut, existență
Orice ins care a trecut printr-o încercare îi priveşte de sus pe cei cărora nu le-a fost dat s-o îndure. Insuportabila infatuare a celor operaţi...Citat de Emil Cioran despre trecut
Nenorocirea oamenilor este că nu pot privi decât oblic spre cer. Dacă ochii aveau o relaţie perpendiculară cu el, istoria ar fi luat altă înfăţişare.Citat de Emil Cioran despre relație, istorie, cer, ochi
A publica o carte comportă aceleaşi mizerii ca o nuntă sau o înmormântare. Scrisori de felicitare sau de condoleanţe. Triumf al genului convenţional.Citat de Emil Cioran despre comportament, căsătorie
Am remarcat că reuşesc în viaţă oamenii care au aerul absent, încurcă-lume, generoşi şi calzi, dar care în fond sunt numai calcul, viclenie, intrigă.Citat de Emil Cioran despre intrigă, viclenie, absența, generozitate, aer, lume, oameni, viață
De câte ori privesc albastrul cerului și orice albastru, încetez pe loc a aparține lumii. Cine a numit consolare culoarea celei mai subtile pierzanii?Citat de Emil Cioran despre absolut, consolare, lume
În interiorul geniului există un om care are slăbiciuni, care suferă, care se umileşte în cele din urmă şi în felul acesta este un pământean ca şi noi.Citat de Emil Cioran despre suferință
Dumnezeu: o boală de care te crezi lecuit fiindcă nimeni nu mai moare din pricina ei şi care te surprinde din timp în timp, când afli că mai există încă.Citat de Emil Cioran despre boală, timp, dumnezeu
Fiecare opinie, fiecare părere e în mod necesar parţială, trunchiată, insuficientă. În filozofie şi în orice, originalitatea se rezumă la nişte definiţii incomplete.Citat de Emil Cioran despre opinie, filozofie, necesitate, naștere
Văd carnea din jurul meu. Văd carnea mea şi cea de pretutindeni. Hoit dulce şi-nduioşător. Prin ea învaţă duhul ce e cald şi frig; prin ea se caţără viermii în idei.Citat de Emil Cioran despre zi de naștere
A fi francez este o evidenţă: nu suferi şi nici nu te bucuri pentru asta; dispui de o certitudine care justifică mai vechea întrebare: Cum e cu putinţă să fii persan?Citat de Emil Cioran despre statistică, tentație, întrebare
Scobori din tine pe scara trezirilor fatale în Cetatea cuprinsă de adieri sonore şi de aluzii finale. Şi-ţi zici făr' de înduioşare: în ce să mă înec? În Sena sau în Muzică?Citat de Emil Cioran despre muzică
Cine s-ar mai lăsa vlăguit de sexualitate de n-ar nădăjdui să-şi poată, prin ea, pierde minţile pentru mai mult decât o clipă, pentru toate zilele pe care le mai are de trăit?Citat de Emil Cioran despre sex, vitalitate, zi, clipă
Tocmai am citit o biografie. Ideea că toate personajele evocate nu mai există decât în această carte mi s-a părut atât de insuportabilă, încât a trebuit să mă întind în pat ca să nu leşin.
Există isprăvi pe care fiecare om le îngăduie numai sieşi: dacă şi i-ar închipui pe alţii în momentul culminant al unui anumit geamăt, i-ar fi cu neputinţă să le mai întindă mâna vreodată.Citat de Emil Cioran despre vitalitate
Nu există o artă adevărată fără o mare doză de banalitate. Aceea care recurge în mod constant la insolit oboseşte repede, nimic nefiind mai insuportabil decât uniformitatea excepţionalului.Citat de Emil Cioran despre banalitate, viteză, artă, artă fotografică, nimic
Lumina tremurătoare a obrazului şi a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viaţa într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinaţie, transportând nu oameni, ci despărţiri.Citat de Emil Cioran despre schimbare, lumină, oameni, viață
Reproşurile, furiile, amărăciunile mele provin, toate, dintr-o nemulţumire de mine însumi pe care nimeni nu va putea vreodată s-o simtă cu aceeaşi intensitate. Sila de mine însumi, sila de lume!Citat de Emil Cioran despre furie, lume
Extazul este suprema posibilitate de muzică a omului. Dincolo de el nu mai există nimic. De aceea este şi fenomenul cel mai rar pe care-l întâlnim la oameni. Până şi la sfinţi el este o excepţie.Citat de Emil Cioran despre sfinți, posibilitate, lacrimi, muzică, oameni, nimic
Mi-am cheltuit sufletul în zadar. Ce semen s-a învrednicit de flacăra lui? Şi ce semenă? De acum, voi împrăştia cenuşă pe primăverile altora. Şi însumi mă voi îngropa sub cenuşa inimii şi-a dragostei.Citat de Emil Cioran despre suflet