Citate de Emil Cioran despre Rău, pagina 5
100 citate de Emil Cioran despre rău
În sângele meu, o inepuizabilă picătură de oţet: cărei ursitoare i-o datorez?
ECitat de Emil Cioran despre rău
Sunt sătul să fiu eu şi totuşi îi rog neîncetat pe zei să mă redea mie însumi.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Până la urmă, totul se reduce la dorinţă sau la absenţa dorinţei. Restul e nuanţă.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Îmi place să glosez pe marginea căderii, îmi place să trăiesc ca parazit al Păcatului originar.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Nu te-ar interesa fiinţele dacă n-ai spera să întâlneşti cândva pe unul mai încolţit decât tine.
ECitat de Emil Cioran despre rău
În care autor din vechime am citit că tristeţea se datorează încetinirii sângelui? Chiar asta e: un sânge stătător.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Înghesuiţi pe malurile Senei, câteva milioane de înăcriţi fabrică împreună un coşmar, pe care-l pizmuieşte restul lumii.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Miezul nopţii. Tensiune vecină cu epilepsia. Poftă de-a face să sară totul în aer, sforţări ca să nu explodez. Haos iminent.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Răul, spre deosebire de Bine, are dublul privilegiu de a fi fascinant şi contagios.
ECitat de Emil Cioran despre rău
Când gloata îmbrăţişează un mit, aşteptaţi-vă la un măcel sau, mai rău, la ivirea unei noi religii.
ECitat de Emil Cioran despre rău
















