În ciuda părerii unor oameni cu minte îngustă care ar vrea să închidă rasa umană pe acest glob ca în interiorul unui cerc fermecat din care nu avem voie să ieşim niciodată afară, noi vom călători într-o zi pe lună, pe planete şi pe stele cu...JCitat de Jules Verne despre pământ
Cred că pisicile sunt spirite venite pe pământ. O pisică, sunt sigur, ar putea merge pe un nor fără să se afunde în el.JCitat de Jules Verne despre pământ
Dar domeniul în care americanii i-au întrecut îndeosebi pe europeni a fost ştiinţa balisticii. Nu pentru că armele lor ar fi atins cel mai înalt grad de perfecţiune, dar ele prezentau dimensiuni neobişnuite şi aveau, în consecinţă, o bătaie la...JCitat de Jules Verne despre pământ
În privinţa tirurilor razante, de sus în jos sau directe, a focurilor colice, în şir sau revers, englezii, francezii, prusacii nu mai au nimic de învăţat; dar tunurile lor, obuzierele lor, mortierele lor nu sunt decât pistoale de buzunar pe lângă...JCitat de Jules Verne despre pământ
Pe la 1600, sub domnia Elisabetei, pe pământul sfânt al lui Aryavarta, în mijlocul unei populaţii de două sute de milioane de locuitori, dintre care o sută douăsprezece milioane aparţineau religiei hinduse, a fost fondată prea onorabila Companie a...JCitat de Jules Verne despre pământ
Partea superioară a fluviului Orinoco, de altfel mai puţin cunoscută, scutită, din pricina depărtării, chiar şi de acţiunile autorităţilor venezuelene, fără nici un fel de comerţ, lăsată la discreţia unor bande nomade de indigeni, este cu mult mai...JCitat de Jules Verne despre pământ
Astfel, un litru de pulbere cântăreşte aproximativ două livre (900 de grame); produce, aprinzându-se, patru sute de litri de gaze; aceste gaze, lăsate libere şi sub acţiunea unei temperaturi de două mii patru sute de grade, ocupă spaţiul a patru...JCitat de Jules Verne despre pământ
În timpul războiului de secesiune al Statelor Unite, un nou club foarte influent se întemeiase în oraşul Baltimore, în plin Maryland. Se ştie cu câtă energie s-a dezvoltat instinctul militar la acest popor de amatori, comercianţi şi mecanici....JCitat de Jules Verne despre pământ
Pe sterpul Podiş Orgal nu se afla nici un mănunchi de copaci. Doar ici colo nişte tufe lipite de pământ, care nu ofereau pic de adăpost împotriva frigului nocturn. Stânci câte pofteai, unele pe jumătate îngropate, altele abia în echilibru şi...JCitat de Jules Verne despre pământ
Amintirea patriei rămăsese totuşi adânc întipărită în inima tânărului boier Gorj. În vremea îndepărtatelor sale peregrinări nu-şi uitase ţara transilvană. De aceea se înapoie, pentru a lua parte la una dintre sângeroasele răscoale ale ţăranilor...JCitat de Jules Verne despre pământ