Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi.Citat de Karl Marx despre români, limbă
Religia este semnul creaturii oprimate, sentimentul unei lumi fără inimă şi sufletul condiţiilor fără suflet. Este opiumul maselor.Citat de Karl Marx despre suflet, sentimente, religie, inimă
Orice s-ar întâmpla, sper că burghezia va avea, atât cât va exista, motiv să-şi amintească de bubele mele.
Celor oprimaţi li se permite ca o dată la câţiva ani să aleagă reprezentanţi ai clasei oprimatoare care să îi reprezinte şi să îi reprime.
Încă de la naşterea lor, marile bănci, pavoazate cu lozinci naţionale, nu erau altceva decât asociaţii de speculanţi privaţi care se plasau pe lângă guverne...Citat de Karl Marx despre bancheri, naștere
Forma esenţială a spiritului este bucuria, lumina.Citat de Karl Marx despre esențial, bucurie, lumină
În timpul luptei cu adevărul, greşeala se autodemască.Citat de Karl Marx despre greșeală, adevăr, timp
Omenirea îşi fixează întotdeauna numai ţeluri pe care le poate rezolva.Citat de Karl Marx despre oameni
Imaginaţia este un mare dar, prin contribuţia sa la dezvoltarea omenirii.Citat de Karl Marx despre evoluție, imaginație