Când Ingerul cel Negru va veni, Pe înserat sau poate-n zori de zi, Şi sufletului Cupa îi va da, Nu ezita, bea tot – şi vei dormi.OCitat de Omar Khayyam despre suflet
Cu cât este mai mic sufletul cuiva, cu atât are nasul mai sus. El tinde să ajungă cu nasul acolo unde cu sufletul nu a ajuns.OCitat de Omar Khayyam despre suflet
Întâiul Om, se spune, la-început, Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut; Din prafu-acela prim ne tragem toţi, Împărtăşind un dat, un prim ţesut.OCitat de Omar Khayyam despre suflet
Îţi spun, pe când din Ţel, de la-început, Parwin şi Mushtari s-au desfăcut, A fost predestinat ca Huma mea Şi Sufletul să fie prin Sărut.OCitat de Omar Khayyam despre suflet
Învie Noul An dorinţe dragi, Când gânditor tu, suflet, te retragi Spre locul de-unde Moise-a rupt un ram Şi pe Hristos l-au adorat Trei Magi.OCitat de Omar Khayyam despre suflet
Cu Logica-am fost în zări, departe, Să aflu ce-i Viaţă şi ce-i Moarte; Şi-acum la şaptezeci de ani vă spun: Sufletul, pe Iad de Rai desparte.OCitat de Omar Khayyam despre suflet