După Epicur, două sunt bunurile din care-i alcătuită fericirea supremă: un corp lipsit de durere şi un suflet netulburat.Citat de Seneca despre durere
Să ai mereu parte de norocul de a trece prin viaţă fără a cunoaşte ce înseamnă cu adevărat durerea, înseamnă să fii în acelaşi timp ignorant în ceea ce priveşte jumătate din propria ta natură umană.Citat de Seneca despre durere
Întorcându-ne să vedem câte dureri ne ameninţă, trebuie să ne păstrăm măcar lacrimile, dacă suntem în stare să le oprim. Nimic altceva nu e de cruţat mai mult decât ele, de care ne folosim atât de des.Citat de Seneca despre durere
Ceea ce este natural nu scade o dată cu trecerea timpului; în schimb scurgerea îndelungată a timpului consumă durerea, chiar şi cea mai îndărătnică ajunge să fie vlăguită de timp, cel mai bun îmblânzitor al semeţiei.Citat de Seneca despre durere
Numai că orice durere care întrece în amploare dimensiunile fireşti face să dispară putinţa de a folosi cuvinte alese, de vreme ce închide în piept chiar glasul însuşi.Citat de Seneca despre durere