Citate de Sigmund Freud, pagina 12
1059 citate de Sigmund Freud
Ceea ce numesc deplasarea visului aş putea să numesc, la fel de bine, inversarea valorilor.
SCitat de Sigmund Freud despre bine
Vocea intelectului este slabă, dar ea nu are odihnă până când nu se face auzită. După multe şi repetate eşecuri, sfârşeşte prin a triumfa.
SCitat de Sigmund Freud despre odihnă, voce, viitor
Visul reprezintă îndeplinirea unei dorinţe a unei persoane care doarme şi nimeni nu ar putea nega că cele mai multe dorinţe sunt orientate spre viitor.
SCitat de Sigmund Freud despre vis, viitor
Conştiinţa poate fi comparată cu o fântână în mijlocul unui deşert, ea poate oricând recădea în iazul subteran al subconştiinţei, din care a şi izvorât.
SCitat de Sigmund Freud despre conștiință
Dar dacă fantasmele sunt într-un asemenea grad tăinuite, atunci vă veţi întreba, de unde avem cunoştinţe atât de precise despre activitatea fatasmatică a omului?
SCitat de Sigmund Freud despre activitate
Nu este încă vorba de a stabili dacă sensul unui vis constă într-o dorinţă îndeplinită sau dacă nu cumva el este adesea o aşteptare încordată, un proiect, un gând.
SCitat de Sigmund Freud despre așteptare, sens, vis, dorință
Să încercăm acum să desprindem câteva caraceristici ale activităţii fantasmatice. Putem spune că oamenii fericiţi nu se dedau niciodată acestei activităţi, ci doar cei nesatisfăcuţi.
SCitat de Sigmund Freud despre activitate, fericire, oameni
Înţelegerea greşită de către gândirea conştientă se remarcă nu doar în ideile obsesive însăşi, ci şi în manifestările luptei secundare de apărare, de exemplu în formulele de apărare.
SCitat de Sigmund Freud despre înțelegere, exemplu, cugetare, idee, oameni
Dar dacă paralela dintre scriitor şi cel care visează cu ochii deschişi, dintre creaţia literară şi reverie este justificată, atunci ea trebuie să-şi dovedească rodnicia într-un mod oarecare.
SCitat de Sigmund Freud despre critică literară, creație, scriitori, ochi
Nicio altă metodă de a-ţi duce viaţa nu reuşeşte să te ancoreze mai bine în realitate ca centrarea pe muncă; munca îţi asigură un loc sigur într-o porţiune de realitate, în comunitatea umană.
SCitat de Sigmund Freud despre realitate, muncă, siguranță, bine, viață
Valoarea distincţiei, desigur îndreptăţită, între lupta de apărare primară şi secundară se restrânge în mod neaşteptat atunci când înţelegem că bolnavii ignoră conţinutul propriilor idei obsesive.
SCitat de Sigmund Freud despre neprevăzut, boală, valoare, luptă, oameni
Scriitorul se află în deplin acord cu ştiinţa în ceea ce priveşte etiologia acestui curios fenomen care este fetişismul. Începând cu A. Binet, se încearcă explicarea fetişismului prin impresiile erotice din copilărie.
SCitat de Sigmund Freud despre curiozitate, scriitori, copilărie, știință
Un om care vorbeşte corect, se poate ca în vorbire să comită greşeli: atunci când este uşor indispus sau obosit; când este iritat; când este peste măsură de absorbit de alte lucruri. Aceste aserţiuni pot fi uşor confirmate.
SCitat de Sigmund Freud despre vorbire, dreptate, greșeală, măsură, lucruri

















