Într-o conferinţă ţinută la Chicago în 1978, Mircea Eliade a vorbit despre nişte deţinuţi care au supravieţuit într-un lagăr datorită povestirilor auzite din gura unei biete bătrâne. Îndemnul lui Mircea Eliade mă face să mai scriu...
Dorind să priceapă rostul tăcerii câinelui, vrabia-l privi pentru întâia oară drept în ochi. Şi descoperi, uluită, că cel mai vechi şi mai credincios prieten al omului... are privire de om!
Am privit în urma căruţei încărcate cu pepeni verzi, lucioşi şi graşi, în care Dumnezeu aşezase toate minunile dulci şi zemoase ale verii. Şi deodată mi-a venit în minte titlul unui film celebru: Am văzut şi ţigani fericiţi... Şi apoi mi-am zis...
Nu, niciodată nu voi fi de acord cu cei care, în numele Măriei Sale, Calculatorul, anunţă, triumfători, moartea Poveştii! Albă ca Zăpada nu va mui niciodată! Şi nici dorul copiilor după un bine nelămurit, pe care, în poveşti îl aduc întotdeauna...
