România! Da, îmi imaginez foarte bine; un steag care are la mijloc Roma şi în jur numai raze.Citat de Victor Hugo despre bine
Nu există nimic mai frumos decât visul de a-ţi crea viitorul. O utopie azi, sânge şi carne mâine.Citat de Victor Hugo despre vis, sânge, viitor, frumusețe, nimic
Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea.Citat de Victor Hugo despre idee, vreme
În universul unde se estompează noţiunea de număr şi mişcare, noţiunea spaţiului pulsează imperceptibil.Citat de Victor Hugo despre numere, univers
Aceleaşi sentimente ne tulbură şi ne fac fericiţi; fără furtuni pânzele corăbiilor ar fi doar nişte cârpe.Citat de Victor Hugo despre sentimente, fericire
Copiii au dreptul să râdă şi să fie veseli tot timpul. Vor fi trişti şi vor plânge destul când vor fi mari.Citat de Victor Hugo despre copii, timp
În destinul fiecăruia poate exista un puternic sentiment personal de sfârşit de lume. Se numeşte disperare.Citat de Victor Hugo despre disperare, sentimente, destin, sfârșit, lume
Fusese slabă în tinereţe şi ajunsese străvezie la maturitate, iar sub transparenţa aceasta se întrezărea îngerul.Citat de Victor Hugo despre tinerețe
Toate lucrurile care sunt pline de amintiri degajă o visare care te îmbată şi care te face să mergi rătăcind mult timp.Citat de Victor Hugo despre vis, beție, timp
Dragostea este o parte a însuşi sufletului şi este de aceeaşi natură ca şi respiraţia celestă din atmosfera paradisului.Citat de Victor Hugo despre suflet, natură, iubire
Iisus a plâns, iar Voltaire a zâmbit. Din acea lacrimă divină şi din acel zâmbet uman a derivat graţia civilizaţiei prezente.Citat de Victor Hugo despre grație, zâmbet, lacrimi
Nimic nu-l face pe om să şovăie. Cu pioletul în mână, el porneşte să ia cu asalt nemărginirea. Globule, nu te împotrivi furnicii tale!Citat de Victor Hugo despre nimic
Dacă există ceva mai sfâşietor decât un trup care se prăpădeşte din lipsă de pâine, acela e un suflet care se stinge din lipsă de lumină.Citat de Victor Hugo despre suflet, lumină
Pentru artă nimic nu-i urât, nimic nu-i impur. Cele mai respingătoare obiecte din natură sunt pentru artă admirabile motive de inspiraţie.Citat de Victor Hugo despre inspirație, lucruri, obiecte, urâțenie, artă, artă fotografică, nimic, natură
Întâi a fost nevoie ca omul să se civilizeze în relaţia sa cu alţi oameni. Acum este nevoie să se civilizeze în relaţia cu natura şi animalele.Citat de Victor Hugo despre animale, nevoie, oameni, natură
Graţierea este bună atât pentru cei care o dau, cât şi pentru cei care o primesc. Are calitatea admirabilă de a împărtăşi bunăvoinţa între ambele părţi.Citat de Victor Hugo despre calitate
Fiu, frate, tată, iubit, prieten. Există destul loc în inimă pentru afecţiunea faţă de toţi, la fel cum în ceruri este îndeajuns loc pentru toate stelele.Citat de Victor Hugo despre afecțiune, cer, stele, prietenie, inimă, față
Adevărate sau nu, lucrurile ce se pun pe seama oamenilor ocupă adesea în viaţa şi mai ales în destinul lor tot atâta loc cât şi faptele pe care le săvârşesc.Citat de Victor Hugo despre fapte, destin, viață
Ţăranii din Asturia cred că de fiecare dată când se nasc nişte lupi, unul dintre ei e omorât de mama-lup de teamă că îi va devora pe ceilalţi pui când va creşte.Citat de Victor Hugo despre țărani, frică, mamă
Oricât ne-am strădui să cioplim cât putem mai bine blocul de piatră misterios din care este făcută viaţa noastră, vâna neagră a destinului iese mereu la suprafaţă.Citat de Victor Hugo despre pietre, bine, viață