Să trăim cu adevărat dincolo de noi, fiecare, când începem viaţa. Cum vom proceda, aşa se va reflecta ea înapoi, spre noi!VCitat de Viorel Muha despre viață
Viaţa năpăstuită, fără alternativă, este partenerul de care nu prea vrem să divorţăm, pentru că speranţa până în ultima clipă o purtăm în noi!VCitat de Viorel Muha despre viață
Din trup ne naştem, cu inima iubim, în trup sădim şi din trup culegem viaţa, însă la apusul veţii, sufletul la unii nu moare, ci se poate înalţa spre cer divin.VCitat de Viorel Muha despre viață
În viaţă să încercăm să păstrăm un pic din inocenţa copilăriei, să avem ceva din timiditatea unui adolescent, să punem un pic de naivitate, apoi să adăugăm ceva din experienţa unui adult, astfel vom fi mult mai aproape de fericire.VCitat de Viorel Muha despre viață
Pentru tine vreau să fiu... ziua care se naşte-n răsărit şi plete-n raze calde-n asfinţit vreu să-ţi fiu... copacul cerului cu frunze nori ce-ţi ţine umbră şi răcoare-n zori iar prin poieni cu multe flori pentru tine vreau să...VCitat de Viorel Muha despre viață
Cine dăruieşte clipe din viaţa sa iubirii, are lumina lui Dumnezeu în el.VCitat de Viorel Muha despre viață
Toată viaţa ne agităm şi ne zbatem de multe ori fără să simţim viaţa cu adevărat. Ne grăbim să ajungem acolo unde nu dorim, la întâlnirea cu marea necunoscută!VCitat de Viorel Muha despre viață
Viaţa este spaţiul dintre uşa pe care o deschizi şi uşa pe care, după moarte, o închizi.VCitat de Viorel Muha despre viață
Cu o primă floare, încep toate primăverile! Care bucurie poate fi mai mare, când dacă mergi printr-un lan nesfârşit de scaeţi şi buruieni, rău mirositor, vezi lucind în soare o floare şi simţi adierea parfumului ei? Poţi fi atât de fericit, ca în...VCitat de Viorel Muha despre viață
Cu toţii suntem copiii vieţii! Ea, viaţa, cum ne comportăm cu ea, ne face fericiţi sau ne pedespseşte!VCitat de Viorel Muha despre viață
Nu întodeauna iubirea va coborî din trenul vieţii în staţia ta. Urcă-te în tren şi caut-o.VCitat de Viorel Muha despre viață
O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!.VCitat de Viorel Muha despre viață
Când pleci călător prin viaţă şi ai cu tine pe cel ce te iubeşte, ai spatele asigurat.VCitat de Viorel Muha despre viață
Cât putem fi de orbi şi de surzi cateodată unii dintre noi, prin faptul că nu vedem şi nu auzim cum trece viaţa pe lângă noi. Doar la bătrâneţe realizăm asta, când chiar nu mai vedem şi nu mai auzim.VCitat de Viorel Muha despre viață
Trecem drumul vieţii fără să ne gândim că putem să ne accidentăm. Din păcate pentru unii dintre noi, există intersecţii de la care lipseşte, în dreptul trecerii, culoarea roşie.VCitat de Viorel Muha despre viață
Ronţăi nepăsător minute din viaţa fără lumină, bordură de granit lovesc... mă doare dar trăiesc merg şi merg pe trotuar trotuarul oare al vieţii contează? am pus viaţa în rucsac şi ce cui îi pasă?...VCitat de Viorel Muha despre viață