Comoara lui Dumnezeu vă aparţine. Ce mai aşteptaţi? De ce să mai pierdeţi timpul în ocolişuri nenumărate? Mergeţi şi căutaţi-L direct pe El.PCitat de Paramahansa Yogananda
Nu aştepta în fiecare zi să vezi cum înfloreşte o floare spirituală în grădina vieţii tale. Ai încredere că Dumnezeu, dacă te vei dărui total Lui, îţi va da împlinirea spirituală la timpul Său, adică la momentul potrivit.PCitat de Paramahansa Yogananda
Nu fii nerăbdător sau neliniştit în efortul tău de a-L găsi pe Dumnezeu. Dăruie-te cu toată inima, dar nu fii nerăbdător să aştepţi efectele.PCitat de Paramahansa Yogananda
Dacă aştepţi prea mult să se întâmple ceva, nu se întâmplă nimic.PCitat de Patrick White despre nimic
Poporul nostru are o istorie foarte scurtă; mai poate să aştepte.PCitat de Patrick White despre națiune, istorie
Progresul ştiinţei n-ar trebui să fie absolut; ar trebui să ne aştepte şi pe noi.PCitat de Patrick White despre progres, absolut
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul.PCitat de Patrick White despre răbdare, dușmani, pace, război, timp
Cum am câştigat primul milion? Cu răbdare. Am avut răbdare să aştept până se devalorizează moneda naţională.PCitat de Patrick White despre răbdare
Se vede că societatea românească începe să se civilizeze; ea a început să acorde bătrânilor dreptul de a începe să aştepte ceva, fără a şti prea bine ce aşteaptă.PCitat de Patrick White
Mulţi români şi-au făcut de lucru din a aştepta să vină americanii.PCitat de Patrick White despre români, vinovăție
Tot aşteptând să moară cel de la care vrei să moşteneşti ceva, te poţi trezi că mori.PCitat de Patrick White
Culmea răbdarii: să aştepţi să moară ceilalţi pentru a putea să mori şi tu în linişte.PCitat de Patrick White despre liniște, moarte, țară
Când politicul se va ridica la nivelul culturalului, culturalul se va ridica la nivelul aşteptărilor.PCitat de Patrick White despre politică
Continuăm să aşteptăm să se întâmple ceva, iar acest ceva nu e decât o continuă aşteptare să treacă viaţa.PCitat de Patrick White despre așteptare, viață
O mare parte din munca mea se reflectă doar în jocul cu ecuaţiile şi aşteptarea rezultatului final.Citat de Paul Dirac despre așteptare, jocuri, muncă, zi de naștere
Dacă trebuie să găsiţi un învăţător sau un conducător, căutaţi-1 pe cel care vă dă forţa pentru a auzi adevărul din propria voastră inimă. Căutaţi-1 pe cel care vă iubeşte, fără să caute să vă controleze; pe cel care e capabil să vă spună adevărul...PCitat de Paul Ferrini
Nu aştepta recompensele pe care le-ai putea primi de la lume. Averea materială, renumele şi faima nu-ţi vor aduce fericire. Nu-ţi aduce fericire decât munca făcută cu bucurie. Numai munca făcută cu bucurie va aduce fericire celorlalţi.PCitat de Paul Ferrini
Iubirea nu este un lucru pentru care să te târguieşti. Trebuie să aştepţi ceva autentic.PCitat de Paul Ferrini