Caută în citate: superi, pagina 16
374 citate
Separarea dă naştere la indiferenţă, la falsă superioritate. Unitatea produce compasiune, egalitate adevărată.
Citat de Neale Donald Walsch despre egalitate, indiferență, naștere, conversație, zi de naștere, dumnezeuNostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de...
Citat de Nichifor Crainic despre melancolie, exil, existență, lume, ordine, sentimente, spirit, sfârșit, ființăAdevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp şi există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlneşti atâtea nume de oameni...
Citat de Octavian Paler despre mediocritate, noroc, pericol, calitate, nume, moarte, oameni, nimic, adevăr, timpDacă nu doreşti să ai deziluzii în pictură şi în artă, trebuie să ai grijă să nu-ţi faci o meserie din ele. Oricât de talentat şi de iscusit ai fi, caută banii şi puterea în altă parte, astfel încât să nu te superi pe artă dacă nu te alegi cu...
Citat de Orhan Pamuk despre talent, pictură, artă, artă fotografică, bani, îngrijorare, căutare, putere, nimic
Citat de
Citat de
Citat de 














