Spuneţi în ora de dimineaţă: astăzi o să mă întâlnesc cu un om nechibzuit, nerecunoscător, neruşinat, viclean, invidios, nesociabil. Toate defectele acestea sunt urmările neştiinţei oamenilor cu privire la bine şi la rău. Eu însă am recunoscut...Citat de Marcus Aurelius despre invidie, viclenie, origine, rău, defecte, bine, rațiune, urâțenie, sânge, realitate
Ori de câte ori te trezeşti dimineaţa, gândeşte-te la privilegiul de a fi în viaţă, de a putea gândi, iubi şi de a te putea bucura.Citat de Marcus Aurelius despre viață
Atunci când te trezeşti dimineaţa, gândeşte-te ce preţios privilegiu înseamnă să fii în viaţă – să respiri, să gândeşti, să te bucuri, să iubeşti.Citat de Marcus Aurelius despre iubire, viață
Dacă trebuie să mănânci o broască, cel mai bine ar fi ca acesta să fie primul lucru pe care îl faci de dimineaţă. Iar dacă trebuie să mănânci două broaşte, cel mai bine ar fi să o mănânci pe cea mai mare prima.Citat de Mark Twain despre bine
Cu gazetele din timpul nostru se poate într-adevăr ca cineva, sculându-se sănătos dimineaţă, să-şi afle necrologul pe pagina întâi.Citat de Mihai Eminescu despre sănătate, adevăr, timp
Adormind aseară cu gândul la tine şi deşteptându-mă dimineaţa tot cu el, aş putea să îţi scriu toată ziua fără să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu ştiu de ce, orice lucru, chiar şi acelea care nu au a face deloc cu tine, îmi aduc...Citat de Mihai Eminescu despre flori, salariu, zi, zi de naștere
Ieri am primit ultima ta scrisoare şi alaltăieri penultima. Iartă-mi gelozia şi explic-o prin depărtarea în care suntem unul de altul şi prin dispoziţia posomorâtă în care am rămas fără tine. De aceea, mi se şi urăşte o casă de unde plec dimineaţa...Citat de Mihai Eminescu despre ură, gelozie, iertare, vin, acasă, casă
Cu acul ne-a crescut biata mama. Şi o dată n-am auzit-o plângându-se sau blestemând, ori spunând vreo vorbă rea. S-a trudit sărăcuţa de ea şi a-nvăţat singură să citească şi să scrie ca să ne poată-nvăţa şi pe noi puţină carte. Că ce şcoli erau pe...Citat de Nicolae Grigorescu despre școală, vreme, mamă, noapte
Caută a trezi pe oameni cum trezeşte Dumnezeu toate în fiecare dimineaţă, prin lumină!Citat de Nicolae Iorga despre căutare, lumină, oameni, dumnezeu
Zorile reprezintă un termen care înseamnă dis-de-dimineaţă şi e folosit de poeţi şi alţi oameni care nu trebuie să se trezească.Citat de Oliver Herford despre poeți, oameni
Nu planta copacul tristeţii în inima ta. Reciteşte în fiecare dimineaţă cartea bucuriei.Citat de Omar Khayyam despre cărți, inimă
Iar noi, care râdem în cămara Fostă nu demult a lor, când vara În roşii flori se-alintă, vom plânge-n Dimineaţa cui, căci vine seara?Citat de Omar Khayyam despre flori, grădină
Ascultă marea taină: când prima dimineaţă Ilumina cuprinsul, Adam era deja Făptura cea mai tristă, şi-ndurerat chema Să se întoarcă noaptea, să vină iarăşi ceaţa.Citat de Omar Khayyam despre vinovăție, noapte
Am lucrat la corectura unei poezii toată dimineaţa, numai pentru a scoate o virgulă. Am pus-o la loc seara.Citat de Oscar Wilde despre poezie
Pentru a mă întoarce iarăşi la tinereţea mea aş face orice în lume, cu excepţia de a face gimnastica dimineaţa devreme sau de a fi respectabil.Citat de Oscar Wilde despre tinerețe, lume, zi de naștere
De dimineaţă, în grădină, o fată-n ochi fără lumină mi-aduse, zâmbitoare, tandră, pe-o foaie fragedă de lotus, înrourate flori într-o ghirlandă. Mi-am pus-o pe după grumaz şi lacrimi podidiră pe obraz. Am sărutat copila şi din...Citat de Rabindranath Tagore despre flori, grădină, sărut, poezie, cadouri, lacrimi, ochi, frumusețe, lumină, față
În bucuria inimii tale vei putea simţi bucuria vie care cânta într-o dimineaţă de primăvară, trimiţându-şi glasul peste o sută de ani.Citat de Rabindranath Tagore despre bucurie, primăvară
Cine eşti tu, cititorule care-mi vei citi poemele, de azi într-o sută de ani? Nu-ţi pot trimite nici măcar o singură floare din belşugul acestei primăveri, nici măcar un singur firicel de aur din bogatele mine ale acestor nori....Citat de Rabindranath Tagore despre primăvară, grădină, poezie, flori, bucurie, singurătate, inimă
A trecut vremea când puteam să îi răsplătesc ei tot ce am primit de la ea. Noaptea ei a găsit dimineaţa, şi tu ai luat-o în bratele tale: şi ţie îţi aduc mulţumirea şi darurile mele, hotărâte pentru ea. Pentru toată durerea şi toate...Citat de Rabindranath Tagore despre iertare, flori, vreme, durere, noapte, vin, trecut, cer