Încolo, aşa era peste tot odaia de primire, iar tot la fel se înfăţişa şi cea din uliţa Nemţilor-cu-coadă, cu mica osebire că în păreţii ei se află un ocol de firide, cu perdele de borangic cusute în mătăsuri şi fluturi, prin crăpătura căror se...Citat de Alexandru Macedonski despre națiune, minune, pietre, cărți, acasă, casă
Deşi la faţă e maimuţă, Deşi la nume e Vlahuţă, El dă dovezi că e biped, Căci umblă pe velociped.Citat de Alexandru Macedonski despre nume, față
Orbit de-al gloriei nesaţiu, Albit de ani, dar tot copil, E lesne să mă faci Zoil Când singur tu te faci Horaţiu.Citat de Alexandru Macedonski despre copii, singurătate
Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, şi la acelaşi ceas — dincolo de zări — sub cerul frumoaselor câmpii româneşti, curgea şi un alt oraş — curgeau Bucureştii — pe sub ferestrele celor care fac parte din sufletul meu...Citat de Alexandru Macedonski despre oraș, cer, suflet
X... fără de veste dete pe la mine, Căci avea nevoie ca să-i fac un bine... Să mai stau la gânduri mult n-am pregetat... De azi dimineaţă x mi-e-ndatorat, Şi pierzându-mi astfel binele şi banii, De azi dimineaţă mi-am sporit duşmanii.Citat de Alexandru Macedonski despre bine, dușmani, bani, cugetare, nevoie
Poezia îşi are logica sa particulară, deosebită de logica prozei: logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim.Citat de Alexandru Macedonski despre logică, sublim, poezie
În Şahăr-Mahăr orişicine Te ştie tare, negreşit; Dar ca-n poliţie, de bine, În teatru nu ai reuşit.Citat de Alexandru Macedonski despre poliție, teatru, bine
Sub ceru-n veci întunecat Trăişi o viaţă-ntristătoare... Răsari ca soare-ntârziat, Însă răsari tot soare...Citat de Alexandru Macedonski despre cer, soare, întuneric, viață
Nu te scuza că te-nţeleg, Citesc în tine ca-ntr-o carte? Voieşti să fii în două părţi Spre-a nu rămâne într-o parte!Citat de Alexandru Macedonski
După destulă-nvălmăşeală, Nimica nefiind etern, În ziua când la socoteală Va fi luat şi-acest guvern, Şi pentru-a lui glorificare, Când ce-ai făcut va fi-ntrebat, El va răspunde sus şi tare: Al Colţei Turn l-am dărâmat.Citat de Alexandru Macedonski despre guvernare, eternitate, salariu, zi, zi de naștere
Calomnia niciodată nu-mi aduce tulburare, Duşmănia ce e mare este semn de stimă mare.Citat de Alexandru Macedonski despre calomnie, respect
Cerurile pentru mine nu mai pot să fie stinse. Îmi vând partea mea de lume pentru partea mea de cer.Citat de Alexandru Macedonski despre zi de naștere, cer, lume
Deputaţii d-altădată Prea de tot erau tăcuţi, Ţara însă ca s-o pată, Cei de azi sunt prea limbuţi.Citat de Alexandru Macedonski despre tăcere, țară
Am auzit al tău lătrat, Dar el de loc nu m-a mirat: Destulă vreme ţi-am dat pâine, Să ştiu prea bine că eşti câine.Citat de Alexandru Macedonski despre români, vreme, bine
Cucoane Lascăre, de fel, Nevoie n-ai de portofel... Tu ştii că eşti boer de viţă, Nu eşti ca c-conu Tudoriţă, Să porţi minciunile în el; Mult mai pe jos în laşi săracu': La minister le duci cu sacu'.Citat de Alexandru Macedonski despre minciună, români, nevoie
Clădit pe piaţa lui îngustă e monument naţional. De starea noastră culturală nu e dovadă mai deplină: E-mpodobit de cârmuire cu un director general Şi înzestrat, pe două laturi, cu câte-o practică latrină.Citat de Alexandru Macedonski
În Kars, sub cer cu fund de aur, Pe când e soarele-n apus, Încolăcit ca un balaur Pe după deal aproape dus; S-arată-n galbenul ce scade, Topindu-şi faţa în azur, O minaretă cu arcade Ce predomneşte împrejur. O vezi cu...Citat de Alexandru Macedonski despre soare, ochi, cugetare, cer, față
Vlădica, cu o adevărată coroană pe cap, se da jos din caretă şi urca scara profilându-se în soare, venerabil ca Dumnezeu, sub schinteierea aurăriei şi briliantelor. Dricul intra în curte, înhămat cu şase cai cu capetele împănate şi mascate, cu...Citat de Alexandru Macedonski despre grădină, soare, cărți, muzică, dumnezeu