Cititul este cel mai greu dintre studiile şi exerciţiile...
Citat de Giosue Carducci despre unelte, emoții, creier, povară, învățătură, ochi, cărți, minte
Cititul este cel mai greu dintre studiile şi exerciţiile inteligenţei, cu toate că, şi tocmai pentru că este studiul şi exerciţiul cel dintâi; este greu şi trudnic chiar pentru minţile copiilor care abia se deschid şi se lasă plăsmuite ca ceara în mâinile celor ce-i formează; iar acestora, copiilor, se tinde să li se dea învăţătura, nu ştim dacă cu folos, nu atât prin predare, ci prin joacă, aproape ca o distracţie plăcută; voi însă, cititul l-aţi cucerit cu sudoarea frunţii voastre mature. Da, fruntea voastră, obişnuită cu căldura fierbinte a soarelui şi cu vremuirea iernii, s-a brăzdat de-o nobilă sudoare sub povara frământării noi a ştiinţei ce trudnic se zămisleşte în creier; iar mâna înăsprită şi bătătorită de sfintele unelte ale muncii a tremurat de-o nobilă emoţie, urmărind în cartea de citire biruinţele şi cuceririle pe care ochiul şi mintea continuau a le dobândi, însuşindu-şi cuvinte şi idei noi.
Giosue Carducci