Filosofarea este decizia de a retrezi originea, de a se...
Citat de Karl Jaspers despre acțiune, comunicare, origine, atenție, înțelegere, uitare, tăcere, voință, experiență, oameni
Filosofarea este decizia de a retrezi originea, de a se regăsi pe sine şi de a se ajuta cu toate puterile, prin acţiune interioară. Este adevărat că fiinţarea factică este primul lucru pe care-l atingem: este rezolvarea sarcinilor concrete, a imperativelor cotidiene. Însă voinţa de a duce o viaţă filosofică înseamnă să nu găseşti mulţumirea în acest cotidian, ci să trăieşti experienţa transformării muncii şi a împlinirii prin atingerea scopurilor în calea spre uitarea de sine şi astfel în pierdere şi culpă. Mai înseamnă luarea în serios a experienţei cu oamenii, a fericirii şi umilinţei, a reuşitei şi a eşecului, a întunericului şi obscurului, să nu uiţi, ci să-ţi însuşeşti în adâncul tău, să nu-ţi distragi atenţia, ci să prelucrezi în interiorul tău, să nu abandonezi, ci să clarifici, acesta este modul de viaţă filosofic. Poate fi atins pe două căi: în solitudinea meditaţiei, prin orice fel de contemplaţie, şi, pe de altă parte, printre oameni, prin comunicare, în înţelegere reciprocă, în acţiune comună, în discuţia şi tăcerea comună.
Karl Jaspers