Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare iar frumuseţii-un...

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare

iar frumuseţii-un spor de dăinuire

şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare

purtându-i umbra, florii-n veştejire.

Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug

hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,

duci foame unde-a fost cândva belşug,

însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.

Tu, care eşti podoaba blândă-a firii

şi-al primăverii crainic de nădejde

ţi-ngropi în muguri florile iubirii

şi eşti calicul care risipeşte.

Ai milă: ce-i al lumii nu prăda

cu gura gropii şi cu gura ta...