Iartă-mă că te caut atât de stângaci în cugetul tău....

Iartă-mă că te caut atât de stângaci

în cugetul tău.

Iartă-mi durerea ce ţi-o trezesc.

Vreau să ridic la lumină

ce e-n tine mai bun,

ceea ce nu văzusem, să văd,

ca un scafandru-n adâncuri,

să iau

ce-i mai de preţ în tine,

şi să duc în lumină, cum duce copacul

cea din urmă lumină

cu care soarele l-a mângâiat.

Atunci tu

vei veni în tărie să cauţi

bunul de preţ;

ca să-l ajungi,

deasupra ta însăţi ai să te-nalţi,

aşa cum de vreau,

de-abia atingând pamântul, în trecerea ta,

cu vârful înrourat al picioarelor tale,