Cea mai nebunească idee dintre toate este să se creadă că e just tot ceea ce e aşezat în legile sau cutumele naţiunilor. Ar fi acest lucru adevărat chiar dacă aceste legi ar fi edictate de tirani?Citat de Marcus Tullius Cicero despre adevăr
Prima datorie a fiecărui om este cea de a căuta adevărul.Citat de Marcus Tullius Cicero despre adevăr
Sunt tot mai mult convins de faptul că muzica, prin însăşi natura ei, nu poate fi turnată în formele tradiţionale fixe. ea este alcătuită din culori şi ritmuri. Restul, o îngrămădire de aiureli inventate de nişte indivizi imbecili, purtaţi în...Citat de Claude Debussy despre adevăr
Spune adevărul, nu te lăsa pradă mâniei; dăruieşte, dacă ţi se cere puţin; prin aceşti trei paşi vei ajunge mai aproape de zei.Citat de Confucius despre adevăr
Viaţa este cu adevărat simplă, dar noi insistăm în a o face complicată.Citat de Confucius despre adevăr
Un om adevărat are pretenţii faţă de persoana sa, unul mărunt are pretenţii de la cei din jur.Citat de Confucius despre adevăr
Mintea omului bun e preocupată de adevăr, mintea omului mediocru e preocupată de câştig.Citat de Confucius despre adevăr
La piesele lui Caragiale, repetiţile nu se făceau în modul cel obişnuit. În adevăr, eu însemnam poziţiunea fiecărui personaj, trecerile de la un loc la altul, după importanţa mişcărilor sufleteşti, însă toată lucrarea mea de punere pe scenă, de...Citat de Constantin Nottara despre adevăr
Totdeauna omul trebuie să-şi închidă gura, atât cât poate, pentru adevărul care are înfăţişare de minciună; pentru că pricinuieşte ruşine fără vină.Citat de Dante Alighieri despre adevăr
Când adevărata Filozofie a luat în posesie spiritul, superstiţia este într-adevăr exclusă din el, şi putem afirma cu drept cuvânt că triumful său asupra acestui inamic este cu atât mai deplin în ce priveşte cea mai mare parte a viciilor şi...Citat de David Hume despre adevăr
Este aşa de uşor să ne facem iluzii! Asta pentru că omul crede că e adevărat tot ce îşi doreşte.Citat de Demostene despre adevăr
Au fost lăudaţi mult mai mult oamenii ocupaţi a ne face să credem că suntem fericiţi decât oamenii ocupaţi a ne face să fim fericiţi cu adevărat.Citat de Denis Diderot despre adevăr
Contrariile se lecuiesc prin contrarii: adevăr valabil pentru lucrurile sufleteşti că şi pentru cele trupeşti.Citat de Denis Diderot despre adevăr