Apa, focul, aerul şi pământul: cele patru elemente fundamentale din care era formată lumea Antichităţii. Care-or fi elementele inextricabile ale universului... meu? Cuvintele, doar cuvintele!Citat de Costel Zăgan despre cuvânt
Mama a fost întâiul cuvânt care mi-a ancorat tălpile de soare, şi anotimpul avea aripi de copil...ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre cuvânt
După chip cunoşti o floare, Ciocârlia, după cânt, Aurul, după culoare, Iar pe om, după cuvânt.VCitat de Vasile Militaru despre cuvânt
Atât pentru azi Contrajurnalul Annes zweite Heimat N-am ce face dragă Kitty Chiar dacă patria poetului este infinitul Dar sper că totul va fi ok Deși între nu și da s-ar putea să treacă o eternitate Uneori și scrisul meu e...Citat de Costel Zăgan despre cuvânt
Cuvintele mari ale oamenilor se scriu în piatră, minciunile pe hârtie. Dar dintre cele mai glorioase măreții ale omului este dragostea; ea se scrie în stele.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre cuvânt
Gândul, având un caracter abstract, cuvântul – ca instrument-al vorbirii, ne-a fost înzestrat cu bunul-simţ al măsurii. Prin urmare – în fiziologia simţirii, limbajul nu-i nimic altceva decât sensul nemijlocit-al gândirii, din inima lucrurilor...Citat de Dumitru Găleşanu despre cuvânt
Cuvintele (re)nasc şi mor – prin legea internă-a obârşiei lor, din spatele ochilor, al frunţii şi-al gurii, ca nişte fiinţe vii – primordiale: zglobii…Citat de Dumitru Găleşanu despre cuvânt
Cei ce promit și nu se țin de cuvânt sfârșesc în neputință și frustrare. La fel se întâmplă și cu cei care își respectă promisiunile făcute.Citat de Paulo Coelho despre cuvânt
Pentru fericirea personala este necesar sa-ti controlezi fiecare cuvant si fiecare fapta, caci exista cuvinte care lovesc mai puternic decat bataia si multi sunt aceia care injunghie cu limba mai rau decat cu pumnalul.Citat de Samuel Smiles despre cuvânt
Din nou răsare soarele-n zadar. Și, ca și ieri, zadarnic va apune. Zadarnici sori, zadarnicele lune Măsoară-un timp zadarnic, iar și iar. Zadarnic ieși in prag. Zadarnic pleci. Și-apoi te-ntorci. Și iar le faci cu schimbul. Străbați în...Citat de Eugen Dorcescu despre cuvânt
Fiind Eminescu Fiind poet taceri cutreieram si ma opream ades langa cuvant si tampla mi-o apropiam la blanda batere de vant Si ma opream ades langa cuvant ca sa-l aud cum creste ca si iarba de-si risipea mireasma teiul sfant parea ca...Citat de Costel Zăgan despre cuvânt
Avertismentul tacerii Shakespeare are dreptate Nu va mai aplecati Peste marginea volatila a cuvintelor E pericol de revelatii mortale (Poeme infractionale)Citat de Costel Zăgan despre cuvânt
Cea din urma dezamagire Din cuvant te-ai nascut in cuvant te vei intoarce Caci ale tale sunt si tacerea si necuvantul si cantarea In numele lui Eminescu si al Veronicai Micle si al poeziei lor de dragoste Pana la cea din...Citat de Costel Zăgan despre cuvânt