La începuturile tabu-ului încă nu exista o seapraţie între sacru şi necurat. Chiar de aceea lipsea îndeosebi orice noţiune care să poată fi luată vreodată în sensul opus. Animalul, omul, aşezarea umană atinse de tabu sunt demonice, nu sacre şi...Citat de Sigmund Freud despre frică
Nu simt altceva decât dispreţ faţă de guvernatorul căruia îi este frică, din orice motiv, să urmeze cursul pe care el îl ştie a fi cel mai bun pentru stat. La fel simt şi pentru cel care pune prieteniile private mai presus de interesele publice....Citat de Sofocle despre frică
Ştiu că de obicei femeile, chiar atunci când doresc arzător să se dăruiască ascund această acceptare, simulează spaimă sau indignare... Ştiu că poate numai profesionistele amorului, prostituatele, răspund la o asemenea invitaţie consimţind atât de...Citat de Stefan Zweig despre frică
Calea înseamnă că dintr-o poziţie de conducere să convingi oamenii să aibă acelaşi ţel, astfel încât ei să-şi dăruiasca moartea şi viaţa, fără teamă de vreun pericol.Citat de Sun Tzu despre frică
Prima datorie a unui om este să-şi învingă teama; el trebuie să scape de ea şi nu poate acţiona până când nu face asta.Citat de Thomas Carlyle despre frică
Timpul schimbă totul, cu excepţia unei mici părţi din sinele nostru căreia îi este frică de schimbare.Citat de Thomas Hardy despre frică
Cel care nu se teme de niciun adevăr, nu are de ce să se teamă de minciuni.Citat de Thomas Jefferson despre frică
Nu te teme niciodată să fii întreprinzător. Omul calificat pe măsura propriei sale chemări, nu rămâne niciodată şomer.Citat de Thomas Jefferson despre frică
O, Iubire plină de transfigurare! – artele frumoase sunt copilele tale; tu ai călăuzit întâia oară pe pământ sfânta poezie, singura hrană a sufletelor nobile, care trimit din singurătate cântul lor dumnezeiesc celor mai îndepărtate generaţii,...Citat de Ugo Foscolo despre frică
Soarta omenească: cel mai fericit este cel ce se teme cel mai puţin de ea.Citat de Ugo Foscolo despre frică
Ţăranii din Asturia cred că de fiecare dată când se nasc nişte lupi, unul dintre ei e omorât de mama-lup de teamă că îi va devora pe ceilalţi pui când va creşte.Citat de Victor Hugo despre frică
Cel mai sigur este să nu faci nimic împotriva conştiinţei tale. Cu acest secret, ne putem bucura de viaţă şi nu ne este teamă de moarte.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire despre frică
A fi fericiţi înseamnă a fi capabili să devenim conştienţi de noi înşine fără să ne fie teamă.Citat de Walter Benjamin despre frică
Nu există speranţă, nici frică În animalul care moare; Omul sfârşeşte, la o adică, Într-o nădejde temătoare. El a murit de mii de ori Şi pururi a renăscut din propriul praf; Unui om bărbăţia-i măsori Când înfruntând tâlhari...Citat de William Butler Yeats despre frică
Nu există nici un animal mai nerecunoscător, mai invidios, mai răuvoitor şi mai egoist ca publicul. E cel mai laş dintre laşi, căci îi este teamă de el însuşi.Citat de William Hazlitt despre frică