Cine spune că e imposibil n-ar trebui să-i deranjeze pe cei care lucrează ca să arate că nu e aşa.Citat de Albert Einstein despre imposibil
Cercetarea ştiinţifică a bolilor a progresat atât de mult că este aproape imposibil să găseşti pe cineva care să fie complet sănătos.Citat de Aldous Huxley despre imposibil
Cuvântul dragoste nu e suficient. Suntem amândoi bolnavi de bucurie; murim de-a binelea de bucurie. Suntem striviţi, febrili. Toţi cei care au încercat să mă facă să renunţ la imposibil, să accept realităţile dragostei, limitările ei! O posed....Citat de Anais Nin despre imposibil
Echilibru? Un vis imposibil pentru mine, Padre-amor. Căci m-am născut sub semnul Sfintei Tereza şi al marilor curtezane depravate. Ori una, ori alta. Misticismul pământului sau al cerului, dar mereu la extreme.Citat de Anais Nin despre imposibil
Nu m-am dăruit niciodată întru totul, dar asta mi se pare imposibil când văd cum mă supun nobleţei şi perfecţiunii lui Hugo, senzualităţii lui Henry, frumuseţii lui Eduardo. Sentimentele mele sunt într-un haos pe care nu-l pot limpezi. Vreau să...Citat de Anais Nin despre imposibil
Mă trezesc gândindu-mă la el. La lipsa lui de egoism. Trăim unul pentru celălalt. Dărâmăm obstacole. Iubim într-un fel pe care toată lumea îl crede imposibil. Iubim imposibil. Şi sunt copleşită, orbită. Extazul interior este uriaş, înspăimântător....Citat de Anais Nin despre imposibil
Lumea progresează datorită lucrurilor imposibile care au fost realizate.Citat de André Maurois despre imposibil
Tensiunea activă spre Dumnezeu ţine de statutul ontologic al creaturii. Mi se cere, deci, să nu uit că am de a face cu un dat infinit (şi, ca atare, de neposedat), dar să mă situez faţă de el în postura efortului plin de speranţă: să-mi valorific...Citat de Andrei Pleșu despre imposibil
Nu îmi plac punerile în scenă în care regizorul schimbă povestea sau în care îi cere lucruri imposibile cântăreţului.Citat de Angela Gheorghiu despre imposibil
Toate visele par imposibile, până când le împlineşte cineva.Citat de Barry Neil Kaufman despre imposibil
Încercă mereu imposibilul, pentru a-ţi îmbunătăţi ce vrei să faci.Citat de Bette Davis despre imposibil
Îmi este imposibil să mă opresc din scris. E o formă de nebunie.Citat de Charles Bukowski despre imposibil
Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă...Citat de Charles Bukowski despre imposibil
Trebuie să crezi şi să acţionezi de parcă ar fi imposibil să dai gres.Citat de Charles F. Kettering despre imposibil
Oricât ai fi de sigur de fericirea de care te bucuri, eşti câteodată îndemnat să doreşti nenorociri şi întâmplări imposibile, ca să te poţi uita cu recunoştinţă şi veneraţie la nobila măreţie a unor anumite devotamente.Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre imposibil