Fiecare individ urmăreşte numai avantajul său, asfel, în acest caz, ca şi în multe altele, el este condus de o mână invizibilă, ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenţia lui.Citat de Adam Smith despre intenție
Şase sau şapte oameni, nişte necunoscuţi, se adunau cu intenţia de a crea o mişcare cu scopul de a reuşi acolo unde, până în prezent, eşuaseră partide mari, cuprinzând mulţimi considerabile: reconstituirea unui Reich german având o putere şi o...Citat de Adolf Hitler despre intenție
Candidatul la un grad mai înalt în Masonerie este în mod intenţionat minţit prin interpretări false ale simbolurilor pe care le vede în cadrul organizaţiei. Nu este intenţia noastră ca el să le înţeleagă imediat. Adevărata lor interpretare este...Citat de Albert Pike despre intenție
Necesar e numit acel lucru fără de care nu e cu putinţă să se trăiască, ca unul ce contribuie la menţinerea vieţii. De asemenea, în absenţa necesarului nu e cu putinţă ca binele fie să existe, fie să se facă ori răul să fie înlăturat sau eliminat....Citat de Aristotel despre intenție
Care sunt femeile pe care dorim să le posedăm? Acelea care sunt tinere, vitale, sănătoase, având vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. O femeie bătrână, incapabilă de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne...Citat de Arthur Schopenhauer despre intenție
Când un artist, în intenţia de a înfrumuseţa natura, adaugă verde primăverii, roz zorilor etc. el crează urâtul pentru că minte.Citat de Auguste Rodin despre intenție
Cramponarea de starea de mânie este ca şi cum ai ţine în mână un cărbune aprins cu intenţia de a-l arunca în altcineva; tu eşti cel care se arde.Citat de Buddha despre intenție
Faţa reprezintă imaginea sufletului, iar ochii îi oglindesc intenţiile.Citat de Marcus Tullius Cicero despre intenție
E greu de spus cine fac cel mai mult rău: duşmanii, cu intenţiile cele mai rele, sau prietenii, cu cele mai bune.Citat de Edward Bulwer-Lytton despre intenție
Am dorit să-mi redau intenţiile asupra nuanţelor accelerării sau reţinerii mişcărilor etc. pe cât de sensibil cu putinţă prin folosirea amănunţită a semnelor şi expresiilor curente; totuşi, ar fi iluzoriu să credem că se poate fixa pe hârtie ceea...Citat de Franz Liszt despre intenție
Când scrii nu vrei numai să fii înţeles ci, la fel de sigur, vrei şi să nu fii înţeles. Faptul că cineva consideră o carte de neînţeles nu este deloc o obiecţie împotriva acelei cărţi, poate că tocmai aceasta făcea parte din intenţia autorului său...Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre intenție
Dar Tom nici n-o luă în seamă. Scoase din buzunar câteva boabe de mazăre uscată şi începu să arunce cu ele în fereastră, proiectându-le cu unghia de la degetul mare, la început fără o ţintă precisă, apoi cu intenţia de a nimeri într-o muscă beţivă...Citat de Mary Ann Evans despre intenție
Nu stimez adânc şi cu adevărat decât doi oameni, pe Rabelais şi pe Byron, singurii care au scris cu intenţia de a dăuna genului omenesc şi a-l râde în faţă. Ce poziţie imensă – aceea a omului astfel aşezat în faţa lumii.Citat de Gustave Flaubert despre intenție
Scriitorul este şi trebuie să rămână singurul stăpân, singurul judecător al operei pe care se simte chemat să o scrie. Criticilor, confraţilor săi şi publicului le revine sarcina de a judeca dacă a realizat bine sau nu opera pe care şi-a propus...Citat de Guy de Maupassant despre intenție
Tot ce dictează natura este bun pentru o anumită intenţie. Întreaga natură, în general, nu este de fapt nimic altceva decât o coeziune de fenomene după reguli: şi nu există nicăieri lipsa de reguli.Citat de Immanuel Kant despre intenție
Maxima avidităţii nesăţioase (ca şi a risipitorului) este să-ţi procuri şi să deţii toate mijloacele bunăstării în intenţia desfătării. În schimb, cea a zgârceniei, e dobândirea şi stăpânirea tuturor mijloacelor bunăstării, dar fără intenţia...Citat de Immanuel Kant despre intenție
Farfuridi: (cu intenţie fină) Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrând la Caţavencu, astăzi pe la zece, când mă duceam în târg... Eu, am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc la târg...Citat de Ion Luca Caragiale despre intenție
Farfuridi (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi... De aceea eu...Citat de Ion Luca Caragiale despre intenție
În intenţia de a-şi îndrepta greşelile, omul face cele mai mari greşeli.Citat de Jean Paul despre intenție