Cei care vin pe lume pentru a nu o tulbura, nu merită nici respect, nici îngăduinţă.Citat de Rene Char despre lume
Ţi-ai reglat capacitatea de percepţie la o anumită frecvenţă, şi numeşti tot ceea ce poţi vedea lumea. Te poţi acorda, oricând, la frecvenţe noi.Citat de Richard Bach despre lume
Semnul de recunoaştere al ignoranţei tale este tăria cu care crezi în nedreptate şi în tragic. Ceea ce omida numeşte sfârşitul lumii, adevăratul maestru numeşte fluture.Citat de Richard Bach despre lume
Eu beau ca să mor, dar Liz a supravieţuit. Ea are lumea ei. A mea este doar teatrul.Citat de Richard Burton despre lume
Am călătorit prin toată lumea şi am văzut multe lucrări de binefacere în spitale creştine, orfelinate evreeşti, chiar şi case de bătrâni budiste. Ai putea tu să‑mi dai un singur exemplu de stabiliment de binefacere ateist?Citat de Richard Wurmbrand despre lume
Chinezii spun că europenii au un singur ochi, ei înşişi au doi, iar restul lumii este oarbă.Citat de Robert Burton despre lume
Lumea va sfârşi în flăcări, sunt unii de părere, Alţii spun că în gheaţă. Din ce-am gustat din dorinţi şi din plăcere Subscriu la prima părere. Dar dacă-ar fi să piară de două ori tot ce-i viaţă, Cred că, din ce ştiu eu despre ură,...Citat de Robert Frost despre lume
Unii spun că lumea va sfârşi în flăcări, Alţii spun că în gheaţă. Din ce-am gustat eu din dorinţă, Îi cred pe cei ce spun în flăcări. Dar dacă ar fi să pier de două ori, Cred că am învăţat destule despre ură Ca să spun că pentru...Citat de Robert Frost despre lume
Lumea este plină de oameni disponibili: unii sunt dispuşi să muncească, alţii să-i lase pe ceilalţi.Citat de Robert Frost despre lume
E un lucru ciudat, atunci când omul nu are nicio grijă pe lumea asta, se hotărăşte să se căsătoarească.Citat de Robert Frost despre lume
Dragostea la prima vedere este una dintre cele mai eficiente soluţii din lume pentru a economisi timpul.Citat de Robert Frost despre lume
Trăim într-o lume ciudată. Putem să trimitem rachete în jurul lumii cu o precizie uimitoare, însă nu suntem în stare să traversăm strada şi să ne împrietenim cu un nou vecin. Ne petrecem mai mult timp în faţa televizorului în loc să creăm legături...Citat de Robin Sharma despre lume
Viaţa este scurtă, lumea este mică dar mai este şi foarte largă. Când aveţi o problemă întrebaţi-vă: va mai conta asta peste un an sau doi? şi dacă răspunsul este nu gândiţi-vă bine dacă merită să vă irosiţi atât de tare pentru ea. Sunt probleme...Citat de Robin Sharma despre lume
Nu vei schimba niciodată lumea dacă eşti îngrijorat că trebuie să te faci plăcut.Citat de Robin Sharma despre lume
Aminteşte-ţi că adunăm ce semănăm. Vieţile noastre, privite în dimensiunea concretă, nu sunt altceva decât oglinzi ale vieţilor noastre interioare. Revarsă lumina pe partea întunecată din tine. Conştientizează presupunerile false, credinţele care...Citat de Robin Sharma despre lume
Construieşte relaţii interumane. Dedică-te misiunii de a aprofunda legăturile cu oamenii din jurul tău. Concentrează-te să îi ajuţi pe alţii să îşi îndeplinească visurile şi fii mai preocupat de oferirea unui ajutor necondiţionat decât de...Citat de Robin Sharma despre lume