Nu m-am născut ca să fiu liber. M-am născut ca să venerez şi ca să mă supun.Citat de C. S. Lewis despre naștere
Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualităţii, al plăcerii infantile şi al conflictului ei cu principiul realităţii, despre incest şi altele asemenea este în primul rând expresia cea mai adevărată a psihologiei sale personale. Este expresia...Citat de Carl Gustav Jung despre naștere
De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare...Citat de Carl Gustav Jung despre naștere
Suntem născuţi într-un anumit moment, într-un anumit loc şi la fel ca un vin de marcă, avem calităţile anului şi a perioadei în care ne-am născut. Astrologia nu poate pretinde că face mai mult.Citat de Carl Gustav Jung despre naștere
Jumătate din minemă plânge, fără să aducă jigniri; de-aş putea trăi numai în scuteceşi tot capul n-ar trebuisă-mi tragă atâtea; -noroc de naşterea mea, nefăcută. Tot are în el şi-un strop de bine-dar urât ar fica moartea să moarăpe cealaltă...CCitat de Constantin Dracsin despre naștere
Primul lucru pe care trebuie să-l spui unui tânăr angajat în cultura umanistă este că abia pe la 40 de ani începe să-şi dea măsura. Pe urmă vei spune celui trecut de 40 de ani că abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în...Citat de Constantin Noica despre naștere
Nu există decât două filozofii mari: filozofia greacă şi filozofia idealismului german; filozofia fiinţei şi filozofia spiritului. Iar ce e interesant e că amândouă s-au născut în marginea devenirii. Refuzând devenirea, filozofia greacă a găsit...Citat de Constantin Noica despre naștere
Scopul şcolii noastre este ca toţi copiii românilor să iasă cu aceeaşi mentalitate, învăţând toţi aceleaşi lucruri – parcă n-am avea din naştere o mentalitate destul de uniformă!Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre naștere
Cei mai mari compozitori ai lumii s-au născut în zona de influenţă a berii, nu a vinului: Beethoven, Mozart, Haydn, Händel, Bach, Schubert, Wagner... Marii compozitori germani care L-au cântat pe Isus înseamnă pentru Creştinism la fel de mult ca...Citat de Corneliu Vadim Tudor despre naștere
Epoca în care mă simt perfect şi în care mi-ar fi plăcut să trăiesc: 1770-1850. Adică Sturm und Drang, Revoluţia Franceză, Flautul Fermecat, Povestirile lui Hoffman, Faust, Pastorala, Oda Bucuriei, Revoluţia de la 1848, Naşterea lui Eminescu. Aia...Citat de Corneliu Vadim Tudor despre naștere
Nici nu s-a născut şi totuşi- Mintea lui e de copil: Nu ştie decât să uite! Restu-i, cum am zis,... fitil!Citat de Costel Zăgan despre naștere
Şi-a plagiat şi naşterea, şi viaţa, şi moartea! În schimb, posteritatea sa e foarte originală: nu există!Citat de Costel Zăgan despre naștere