Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.Citat de Mihai Eminescu despre naștere
M-am născut în orașul lui Panait Istrati, Mihai Sebastian, Fănuș Neagu, Gabriel Dimisianu și mulți alți scriitori, adică la Brăila. De cite ori mă duc acolo încep să duc dorul altor locuri, locuri oculte, sofisticate, unde oamenii vorbesc încet și...Citat de Mircea Sandulescu despre naștere
Mergi, oricat de trist ar fi totul, mergi, chiar daca abia-ti mai simti trupul, mergi, un drum initiatic, din nastere spre moarte, mergi si nu te opresti decat atunci cand o stea, una singura din miliarde de stele, iti spune pentru prima data si...Citat de Mariana Fulger despre naștere
Suntem ceea ce gandim, tot ceea ce suntem ia nastere din gandurile noastre, cu gandurile noastre construim lumea.Citat de Buddha despre naștere
Şi necunoașterea poate să fie un atribut al nemuririi paradisiace. Odată ce nu cunoști moartea, dar nici nașterea, iar cu toate acestea posezi anumite simțuri, cum ar fi cel al hranei sau al plăcerii de a înnota, odată ce nu cunoști răul, dar nici...Citat de Sorin Cerin despre naștere
Ne iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile acestei iubiri decât în momentul despărţirii finale. Nici o altă afecţiune nu se poate compara cu ea,...Citat de Guy de Maupassant despre naștere
Viaţa e şi naştere şi moarte: umbletul e ridicarea tălpii, dar şi afundarea ei în colb.Citat de Rabindranath Tagore despre naștere
Orice fel de trai ai alege, vei afla în el încântare, plictis sau plăcere. Condiţia este să socoteşti nefericirea mai uşoară şi să nu ţi-o faci un chin. Suntem datori naturii recunoştinţă: ea a prevăzut căror necazuri suntem hărăziţi din naştere...Citat de Seneca despre naștere
De ce nu puneţi şi pe râs impozit Şi birul progresiv pe sărăcie? De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric? Impozitaţi şi vântul ce adie! Ar fi păcat să ezitaţi în crima De-a confisca şi sângele din vine, Continuaţi prăpădul cu ardoare...Citat de Adrian Păunescu despre naștere
Turnul Babel s-a nascut din ideea gresita ca misterul ar fi un vanat oarecare, iar metafizica o simpla problema de altitudine.Citat de Octavian Paler despre naștere
Un cuvant este un arbore. Ca s-a nascut pe pamantul tau ori ca a cazut ca o samanta din lumea altora, un cuvant este, pana la urma, o faptura specifica.Citat de Constantin Noica despre naștere
Fiecare zi este puţină viaţă: fiecare trezit şi ridicat este o mică naştere, fiecare dimineaţă, puţină tinereţe, fiecare odihnă şi somn - puţină moarte.Citat de Arthur Schopenhauer despre naștere
Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decât în sacrul spaţiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaştere.Citat de Petre Țuțea despre naștere
Eroii nu mor niciodată pentru națiunile din care s-au născut sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plăsmuit din nou.Citat de Giosue Carducci despre naștere
Omul trebuie să acționeze așa cum l-a învățat țara în care s-a născut.Citat de William Faulkner despre naștere
Moartea, plătitul taxelor și nașterea unui copil! Niciodată nu e momentul potrivit pentru ele!Citat de Margaret Mitchell despre naștere
Moartea este mai ușoară decât o viață ruinată; și mai bine să nu te fi născut niciodată decât să trăiești așa.Citat de Aeschylus despre naștere
Orice ai fi prin naștere, rămâi la fel; nu abandona linia talentelor tale. Fii ceea ce a intenționat natura să fii și vei reuși.Citat de Sydney Smith despre naștere