Omul e o creaţie desăvârşită ca speţă, are tot cei trebuie ca să lupte cu duşmanii săi. Are însă un singur duşman, pe care dacă a ajuns să şi-l facă, acest duşman devine invincibil: este el însuşi.Citat de Marin Preda despre oameni
Cum gândesc politicienii? De multe ori, aşa cum vorbesc. Adică şleampăt, confuz, îngălat. Iar dacă vorbirea reflectă procesele mintale, situaţia bate spre dramatic. Or fi ei aleşi, dar vorbirea lor e foarte rar aleasă. Metaforita unora, confuziile...Citat de Miron Radu Paraschivescu despre oameni
Din păcate, nevrednicia şi obtuzitatea lumii contemporane nu sînt simple impresii. Semnele unui climat favorabil dezvoltării mediocrităţii apar la tot pasul în societăţile postindustriale şi în cele mimetic postindustriale (în genul României). Nu...Citat de Ovidiu Hurduzeu despre oameni
Dacă fiecare zi este la fel ca şi cea precedentă, este pentru că oamenii pierd din vedere lucrurile bune care se întâmpla în fiecare zi.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să îşi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar...Citat de Petre Țuțea despre oameni
Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume...Citat de Sergiu Celibidache despre oameni
Omul bun este fericit chiar şi atunci când se bucură de fericirea altuia.Citat de Teodor Dume despre oameni
Când oamenii îşi pierd idealurile, obişnuiesc să spună că au început să cunoască viaţa.Citat de Vasile Bancila despre oameni
Avem o categorie de oameni care au devenit miliardari peste noapte. Statul i-a făcut miliardari. Pur şi simplu au primit proprietăţi uriaşe, aproape gratis. Chiar ei o spun: Am fost făcut miliardar. Au impresia că sunt protejaţi de zei şi că totul...VCitat de Vladimir Putin despre oameni
Pisica îşi acoperă scârnăvia cu cenuşă. Oamenii de lume îşi acoperă ticăloşiile şi minciunile, cu... onoarea.Citat de Zaharia Stancu despre oameni
De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur şi de o mie de ori bătrân?!Citat de Zaharia Stancu despre oameni
Anii de viață îi purtăm și în suflet. Transportăm între viață și moarte răvașe de gânduri, emoții, cuvinte, oameni, fapte, speranțe, amintiri.Citat de Mag. Cornelia Klappacher despre oameni
Unii oameni apar în viaţa noastră ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie.Citat de Maica Teresa despre oameni
Finanțatorul prostiei nu a fost niciodată omul sărac, ci doar cel leneșCitat de Teodor Dume despre oameni
"Nu orice familie este un context de viață comună și nu orice rudă este demnă de cealaltă. Persoanele care nu demonstrează o co-prezență consecventă și de durată nu sunt demne de încredere" Mag. a CORNELIA Klappacher, M.A., AUSTRIA, (nu altfel si...Citat de Mag. Cornelia Klappacher despre oameni