Căsătoria aduce nenumărate suferinţe, dar celibatul nu aduce nici o plăcere.Citat de Samuel Johnson despre plăcere
Zborurile naturale ale minţii umane nu sunt făcute de la o plăcere la alta, ci de la o speranţă la alta.Citat de Samuel Johnson despre plăcere
La fel ca şi alte plăceri de care ne bucurăm peste poate, excesul de speranţă trebuie să fie ispăşit prin suferinţă.Citat de Samuel Johnson despre plăcere
Nu există fericire mai mare pe care o poate atinge geniul decât că şi-a purificat plăcerea intelectuală, separând bucuria de indecenţă şi spiritul de imoralitate.Citat de Samuel Johnson despre plăcere
Viaţa nu ne dăruieşte vreo plăcere mai mare decât aceea de a trece peste dificultăţi, a urca de pe o treaptă a succesului pe o alta, a ne crea noi dorinţe şi a le vedea împlinite.Citat de Samuel Johnson despre plăcere
Dintre lucrurile ce generează plăcerea, unele sunt necesare, altele demne de dorit în sine, dar susceptibile de exces. Necesare sunt cele legate de corp(mă refer la sursele de plăcere privitoare la hrană, apetit sexual şi tot ce interesează...Citat de Seneca despre plăcere
Niciunul nu se împodobeşte pentru plăcerea ochilor săi ori pentru puţină lume ori câţiva prieteni, ci îşi sporeşte fastul viciilor sale după cât este de mare mulţimea ce-l priveşte. Ceea ce ne împinge înspre tot ce se manifestă cu semne de nebunie...Citat de Seneca despre plăcere
Folosul dă măsura necesarului: dar în ce fel se poate măsura ceea ce este de prisos? Sunt totuşi unii care se scufundă în plăceri şi, obişnuindu-se cu ele, nu mai pot trăi altminteri şi sunt cu adevărat nefericiţi pentru că ajung în situaţia în...Citat de Seneca despre plăcere
Când depăşim măsura, cea mai mare plăcere devine cea mai mare neplăcere!Citat de Seneca despre plăcere
Este firesc ca orice viaţă să pară scurtă acelora care o măsoară după plăceri deşarte şi de aceea fără limită.Citat de Seneca despre plăcere
Răul fizic a fost, cu siguranţă, permis de Dumnezeu şi se poate spune că, într-un anume sens, a fost chiar voit de Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu nu l-a voit de dragul lui, ci el a voit un univers, o ordine naturală, care, presupune cel puţin...Citat de Augustin de Hipona despre plăcere
Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.Citat de Sfantul Vasile cel Mare despre plăcere
Surprinderea volutară a unei dezgoliri nu este pentru cel care spionează un caz comic, căci efortul său anulează posibilitatea unei plăceri comice, iar el obţine doar plăcere sexuală pe cale vizuală. Dar dacă ulterior cel care spionează povesteşte...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Diferenţa care produce plăcere se poate obţine şi dintr-o singură parte: fie prin intermediul sim-patiei, fie din procesele ce se desfăşoară în propriul eu. Aceasta dovedeşte că între sentimentul de superioritate şi plăcerea comică nu există o...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Exagerarea, care produce plăcere şi adulţilor, cu condiţia să se poată justifica în faţa criticii raţionale, corespunde lipsei de măsură a copiilor, ignorării de către ei a tuturor raporturilor cantitative, pe care le cunosc abia după ce s-au...Citat de Sigmund Freud despre plăcere
Se observă la mulţi oameni tendinţa ca din plăcere să înlocuiască cuvinte decente cu expresii vulgare, de dragul vorbei de duh. Şi într-adevăr, de fiecare dată când sesizăm o asemenea deformare, trebuie să ştim dacă autorul ei a vrut doar să se...Citat de Sigmund Freud despre plăcere