Când unui copil i se oferă puţină libertate de acţiune el va spune imediat, Vreau eu să fac asta!. Dar în şcolile noastre unde mediul este adaptat nevoilor copiilor, ei spun Ajută-mă să fac asta singur. Iar aceste cuvinte le dezvăluie nevoile...Citat de Maria Montessori despre școală
Democraţia e o şcoală, Care mai fulgeră şi tună, Aş prefera să doarmă-n sală Decât să urce la tribună.Citat de Marian Popescu despre școală
Cine n-a citit niciodată pe ascuns sub plapumă la lumina unei lanterne de buzunar, fiindcă tata sau mama sau vreo altă persoană grijulie a stins lumina pe motivul bine intenţionat că acum trebuie să dormi, căci mâine te scoli devreme?Citat de Michael Ende despre școală
Femeia nurlie Din morţi ce te scoală Ne place să fie Şi plină, şi goală!Citat de Mihai Frunză despre școală
Oamenii mari, al căror nume se învaţă la şcoală, au ceva ireal şi imaterial şi intră de vii în galeria maiestuoasă a morţilor.Citat de Milan Kundera despre școală
Am făcut şcoala primară, până la reforma Învăţământului, la Liceul Sfântul Andrei. Erau două licee cu călugări din Germania, unde se învăţa intens limba germană - Sfântul Iosif şi Sfântul Andrei. Eh, această educaţie mi-a dat o anumită dispoziţie...Citat de Mircea Albulescu despre școală
Învăţam normal. N-am avut niciodată corigenţe, am fost un copil care a învăţat bine, dar n-am epatat, n-am fost înnebunit să fiu conştiincios, silitor - că ăsta e cuvântul potrivit pentru şcoală, unde te sileşti.Citat de Mircea Albulescu despre școală
Tata se ducea la cârciumă pentru că el a fost muzicant. În familia lui erau trei fete şi doi băieţi. El era cel mai mic. Soarta lui a fost să pască capra. Nu caprele. Capra! Atât aveau. O rudă le-a spus părinţilor lui: dă-mi-l mie!. Şi aşa a ajuns...Citat de Mircea Albulescu despre școală
Carpe diem! Totdeauna am crezut că trebuie să trăiesc momentul. Sunt un om care trebuie, de cel puţin 3-4 ori pe săptămână, dacă nu mai mult, să se piardă pe sine ca să intre în pielea altui personaj. Dacă sunt plin de ale mele, de tot trecutul...Citat de Mircea Albulescu despre școală
Pe aripile fluturilor noştri de hârtie, asemenea unor solzişori ce irizează lumina, sunt tatuaje ciudate, înscrise cu cerneală tipografică. A trebuit să mergem la şcoală ca să le desluşim. Stând confortabil pe spinarea mătăsoasă a marelui fluture,...Citat de Mircea Cartarescu despre școală
În adolescenţă aveam tâmpitul obicei de a vorbi în citate, fapt pentru care aveam o faimă cam tristă în liceul Cantemir. Colegii mei se cărau la şcoală cu magnetofoane de zece kile, puneau muzică şi dansau în ora de franceză... Garsonelul,...Citat de Mircea Cartarescu despre școală
Nişte grăsane se uitau la mine şi atunci îmi dau seama că zâmbesc. zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă. fireşte impresie bună nu poate să facă un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte. dar eu mi-am amintit de tine...Citat de Mircea Cartarescu despre școală
Primele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau poezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram...Citat de Mircea Dinescu despre școală
În majoritatea cazurilor, voi nu vreţi să dovediţi că părinţii voştri, şcoala voastră, religiile voastre, tradiţiile voastre, scrierile voastre sfinte greşesc - aşa că vă negaţi propria experienţă în favoarea a ceea ce vi s-a spus să gândiţi.Citat de Neale Donald Walsch despre școală
Fără Mioriţa noi n-am fi fost niciodată poeţi. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. Mioriţa este şcoala tristeţii naţionale. Matricea. Matca. Regina.Citat de Nichita Stănescu despre școală
Convingerile doborâte chiar şi cu gloanţe oarbe, greu se mai scoală.Citat de Nicolae Mareș despre școală
Glumesc de multe ori şi spun că dacă ai şcoala numită România înseamnă că te vei descurca oriunde în lume... Şi e adevărat. Aici parcă e totul mai greu. Mai complicat. Mai încurcat. Ai senzaţia că trebuie să împingi vagoane ca să urneşti ceva......Citat de Oana Pellea despre școală
Am învăţat în şcoală despre discul lui Newton, care are toate culorile din spectrul curcubeului când se află în repaos, dar, când e învârtit, devine alb. Cum e corect să spui? Discul acesta este colorat sau alb? Dacă spui că este colorat, nu...Citat de Octavian Paler despre școală