Nefericită condiţie a oamenilor! Spiritul de-abia a ajuns la maturitate, şi trupul începe să slăbească.Citat de Denis Diderot despre spirit
Eu vă spun că nu există niciun Dumnezeu, că facerea lumii este o poveste, că veşnicia lumii nu este mai supărătoare decât veşnicia unui spirit, că este ridicol să recurgem la existenţa ipotetică a unei fiinţe pe care nu o putem concepe.Citat de Denis Diderot despre spirit
Natura face uneori câte o compensaţie: acolo unde nu este spirit, este inimă; acolo unde nu e frumuseţe, este spirit.Citat de Dimitrie Bolintineanu despre spirit
E de ajuns să-ţi păstrezi prezenţa de spirit şi întreaga putere de voinţă, şi obstacolele vor fi învinse la timpul lor, pe măsură ce le voi studia mai multe amănunte.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre spirit
Cei ingenioşi sunt întotdeauna nişte fantezişti, iar cei cu adevărat inventivi nu sunt niciodată altceva decât persoane cu spirit analitic.Citat de Edgar Allan Poe despre spirit
Entuziasmul este spiritul sincerităţii şi adevărul nu poate săvârşi victorii fără el.Citat de Edward Bulwer-Lytton despre spirit
Odată ce a fost acceptată de către suflet, muzica devine un fel de spirit, nicicând muritor.Citat de Edward Bulwer-Lytton despre spirit
Ocultismul este frumos, este nemuritor, el reprezintă natura şi legile ei, spiritul uman şi aspiraţiile lui, necunoscutul şi incertitudinile sale pe care le depăşeşte o legitimă ipoteză.Citat de Eliphas Levi despre spirit
Ocultismul este frumos; el este nemuritor, el reprezintă natura şi legile ei, spiritul uman şi aspiraţiile lui, necunoscutul şi incertitudinile lui, pe care le surmontează o legitimă ipoteză.Citat de Eliphas Levi despre spirit
Ce este mai absurd şi mai lipsit de evlavie decât să i se atribuie numele de lucifer diavolului. Intelectul lui lucifer este spiritul inteligenţei şi dragostei. Este (nu pot scrie cea mai mare hulă, cea împotriva Duhului Sfânt). Iar lucifer...Citat de Eliphas Levi despre spirit
Spiritul viciosului nu e niciodată calm. E mereu nestatornic, fără ţinută şi plutind în voia opiniilor sale. El e deci incapabil de prietenie.Citat de Epictet despre spirit
Sufletul e ca un havuz plin cu apă; opiniile sunt raza care luminează havuzul. Când apa din el e agitată, pare că şi lumina e la fel; totuşi, ea nu e. La fel se întâmplă şi cu omul: când e tulburat şi agitat, nu virtuţile sunt răsturnate şi...Citat de Epictet despre spirit
Spiritul de analiză, de cercetare şi de comparaţie, este întotdeauna dovada unei inteligenţe superioare. În sufletele trufaşe şi tari, acest spirit sădeşte îndoiala şi răzvrătirea împotriva altora. În sufletele timide şi gingaşe, acesta sădeşte...Citat de Eugene Sue despre spirit
Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc, ci de plumb. Cu prea mare uşurinţă se avântă în cele mai înalte abstracţiuni pierzând orice contact cu omenescul şi realitatea.Citat de Francis Bacon despre spirit
Minunata literatură franceză materialistă a secolului trecut să fie răspândită într-o măsură cât mai mare printre muncitori, acea literatură în care spiritul francez a atins cele mai înalte culmi până în ziua de astăzi, atât în ceea ce priveşte...Citat de Friedrich Engels despre spirit