De-i Spiritul de praf mult mai presus Şi poate-n Paradis de vânt fi dus, Nu e ruşine, nu-i ruşine lui, Să zacă -n lut, ca în bârlog un urs?Citat de Omar Khayyam despre spirit
Omul nu este totuna cu corpul său fizic. Inima, spiritul – este omul. Iar spiritul este precum o stea în jurul căreia el este construit. Dacă omul este perfect în inima sa, el deţine toate secretele ascunse ale Naturii.Citat de Paracelsus despre spirit
Este nevoie de mai mult spirit ca să elimini un cuvânt decât ca să-l foloseşti.Citat de Paul Valery despre spirit
Noul atrage irezistibil numai spiritele care vor să dobândească de la schimbare o maximă satisfacţie.Citat de Paul Valery despre spirit
El (Leonardo) nu cunoaşte câtuşi de puţin acea opoziţie, atât de grosolană şi definită aşa prost, între spiritul de fineţe şi spiritul geometric, pe care trebuia, trei jumătăţi de secol mai târziu, să o denunţe un om cu totul insensibil la arte...Citat de Paul Valery despre spirit
Spiritul uman se înalţă cu speranţă când este susţinut de un cuvânt încurajator.Citat de Pierre de Coubertin despre spirit
Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea. Să-ţi placă să trăieşti şi să trăieşti bine. Cel ce priveşte viaţa cu dezgust fie că are spiritul bolnav, fie inima putrezită.Citat de Pitagora despre spirit
Cuvintele dezvăluie starea de spirit, caracterul şi dispoziţia vorbitorului.Citat de Plutarh despre spirit
Spiritul universal vrea să ne încununeze cu laurii fericirii, dar spiritul nostru individual refuză să accepte.Citat de Rabindranath Tagore despre spirit
Bunele maniere nu sunt lucru de puţină însemnătate, ci rodul unei firi nobile şi-al unui spirit cinstit.Citat de Ralph Waldo Emerson despre spirit
Când cineva spune adevărul în spiritul adevărului, atunci ochii lui luminează precum seninul cerului.Citat de Ralph Waldo Emerson despre spirit
O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice ar fi!Citat de Regina Maria a României despre spirit
Dramaturgii de azi trebuie să dea expresie şi semnificaţie spirituală intereselor concrete ale timpurilor noastre; dar poetul şi compozitorul de operă au datoria de a evoca spiritul sfânt al poeziei aşa cum vine el spre noi din saga şi legendele...Citat de Richard Wagner despre spirit
Sunt cea mai germană fiinţă dintre toţi germanii. Eu întruchipez spiritul german. Gândiţi-vă la vraja incomparabilă a lucrărilor mele.Citat de Richard Wagner despre spirit
Viaţa este ca muzica - trebuie compusă după ureche, stare de spirit şi instincte, dar niciodată după reguli scrise. Cu toate acestea, ar fi mai bine să cunoaştem regulile, deoarece uneori ele ne ghidează.Citat de Samuel Butler despre spirit
Pentru spiritele mari şi nobile, curiozitatea este prima şi ultima pasiune.Citat de Samuel Johnson despre spirit
Nu există fericire mai mare pe care o poate atinge geniul decât că şi-a purificat plăcerea intelectuală, separând bucuria de indecenţă şi spiritul de imoralitate.Citat de Samuel Johnson despre spirit
Apucăturile fac omul. Spiritul face omul. Căminul face omul. Educaţia primită în cămin nu influenţează numai spiritul şi manierele, ci şi caracterul. Casa părintească este aceea care face să înflorească inimile, care formează obiceiurile, care...Citat de Samuel Smiles despre spirit
Toate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală, să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă...Citat de Seneca despre spirit