Pentru copii, nu e loc în casele din ce în ce mai strâmte ale oraşelor moderne în care se aglomerează familiile. În stradă nu e loc pentru că vehiculele se înmulţesc, iar trotuarele sunt înteţite de lume grăbită. Adulţii n-au timp să se ocupe de...Citat de Maria Montessori despre suflet
Noi vom muri, dar copiii noştri vor purta în sine urmările răului prin care le-am deformat pentru totdeauna sufletele. Şi lanţul este continuu şi neîntrerupt.Citat de Maria Montessori despre suflet
Când timpul tău a obosit iremediabil, sufletul o zbugheşte vesel din trup ca un şcolar zburdalnic, pe poarta şcolii, după ce-a terminat orele.Citat de Maria Pal despre suflet
Mă implic cu sufletul în tot ce fac, mă ataşez de absolut orice. Am fost foarte afectat de moartea pisicii sau a câinelui, iar dispariţia fiecărui om pe care l-am cunoscut sau cu care am lucrat reprezintă încă o rană care se aşază pe inima mea.Citat de Marin Moraru despre suflet
Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din adâncuri şi nu ne-ar face iarăşi puternici.Citat de Marin Preda despre suflet
În sufletul ei, cuvântul păcat însemna tot ceea ce era impur, murdar, abject, fără să fi bănuit vreodată că putem săvârşi ceva abject rămânând curaţi, dacă, bineînţeles, curaţi suntem şi, dimpotrivă, putem fi puri în faptele noastre şi murdari în...Citat de Marin Preda despre suflet
A gândi puţin nu înseamnă totdeauna o deficienţă. Alte forţe ale sufletului, ţinute până atunci sub obroc de trufia gândirii, ies la iveală şi îţi orientează fiinţa spre descoperirea adevărului, chiar dacă nu-l doreşti.Citat de Marin Preda despre suflet
Visele sunt vise, uneori visezi rău şi nu se întâmplă nimic, visul rău e gândul care n-ai scăpat de el, care ţi se cuibăreşte în suflet şi e numai al tău, venit din păcatele tale.Citat de Marin Preda despre suflet
Petrini: Sufletul tău nu poate rămâne inactiv, dacă nu mai iubeşti, începi să urăşti!Citat de Marin Preda despre suflet
Un suflet tulbure, instabil, nu suportă ore şi cu atât mai puţin zile sau săptămâni fără să urce sau coboare stârnind în jurul lui conflicte şi confuzie. Pe ceea ce există apar destule sminteli, jignirea, gelozia, vanitatea rănită... Iar dacă ceea...Citat de Marin Preda despre suflet
Loviţi, oamenii se întunecă, ceva străin pune stăpânire pe ei, le spulberă frumuseţea privirii, le ia surâsul, le chirceşte sufletul şi le desfigurează chipul.Citat de Marin Preda despre suflet
Dacă omul ar acorda morţii măcar un minut pe zi de meditaţie, conflictele în care ar fi implicat şi-ar micşora importanţa şi soluţiile cele mai rele l-ar speria mai puţin, ar fi oricum mai indrăzneţ şi s-ar bucura mai mult ca există. Suntem însă...Citat de Marin Preda despre suflet
Dacă oamenilor le-ar mai fi încă frică de răul din icoane şi s-ar strădui să facă bine după tot aceleaşi principii, atunci omul nu şi-ar mai vinde sufletul pe nimic si n-ar mai trăi din trufie.Citat de Marin Preda despre suflet
Arta este deplină şi misterioasă când cumulează puterea imaginativă a sufletului uman şi aspiraţia omului spre perfecţiune morală.Citat de Marin Preda despre suflet
Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.Citat de Marin Sorescu despre suflet
Sufletul tau functioneaza cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, aA mea e din flacari curate. Totusi vom mai merge impreuna O buna bucata de pamant, O buna bucata de cer, O buna bucata de luna....Citat de Marin Sorescu despre suflet