Am stat cu mine însumi, trudindu-mă să desleg întrebările fără răspuns. E nevoie pentru asta de tăcere şi singurătate. Desfăcându-mă de tot ce atârnă şi întunecă, m-am dus să văd numai cu duhul.Citat de Mihail Sadoveanu despre tăcere
Starea de poezie este o trăire esenţială, atât de sfântă şi de înaltă încât îmi dă voie ca, odată ce i-am pătruns înţelesul, să o port mereu în sufletul, în simţirea mea, în gândul meu, în sensibilitatea mea. Nevoia de a te întoarce acolo unde...Citat de Mircea Albulescu despre tăcere
Cea mai scumpă relaţie peste scenă este tăcerea, atunci când şi el, şi eu, şi dânşii, şi noi ne ţinem pentru o clipă respiraţia. Ce va să vină? În teatru există acest lucru primar. Construiesc un moment momind atenţia, sensibilitatea receptorului,...Citat de Mircea Albulescu despre tăcere
Tăcerea, lucrul cel mai divers pe lumea asta e tăcerea. Cu mii şi mii de expresii. Cel care mă priveşte la teatru, el atunci populează cu replici, cu gând, cu vorbe.Citat de Mircea Albulescu despre tăcere
Eu sunt Albulescu V. Iorgu, aşa sunt în toate actele. Când tata m-a botezat, m-a botezat cu un prieten de şpriţ, pe care-l chema Constantin, iar maică-mea a tăcut din gură şi n-a scos niciun sunet, dar din momentul în care am început să înţeleg,...Citat de Mircea Albulescu despre tăcere
Cine este Albulescu ăsta? Este evreu, nu? Nu, domne, ta-su este Vasile Albulescu, dirijor la fanfara militară, mă-sa este catolică. Păi lucrurile stau aşa: pe mine tata a zis să mă boteze ca pe tac-su. Şi a spus Albulescu Iorgu şi aşa s-au făcut...Citat de Mircea Albulescu despre tăcere
În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii... că nu contează dacă nu ai semnal la telefonul mobil sau conexiune Wi-Fi acolo unde eşti. Tu eşti mereu conectat la Sursă. Nu glumesc cu asta. Sunt foarte serios. Oriunde ai fi,...Citat de Neale Donald Walsch despre tăcere
Spunându-ţi un cuvânt te îmbrăţişez mai mult decât cu braţele Păsările sălbatice au fugit speriate din tăcerea pietrei de munte Lama lunii le-a tăiat de pene. Deodată a început să ningă, iubito, cu fulgi negri şi verzi. Ştiu...Citat de Nichita Stănescu despre tăcere
Tu plutesti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. Iti sprijini tampla de inima mea ca de o piatra rosie, si astepti sa-ti spun numele tuturor lucrurilor pe care eu am ispravit de mult sa ti le mai spun. Gura mea e-n...Citat de Nichita Stănescu despre tăcere
Şi-ai să stai tăcută, cum am stat şi eu când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă...Citat de Nicolae Labis despre tăcere
Padurea de mesteacan s-a leganat odata, Apoi a fost in flacari inalte imbracata, Era intai frumoasa, caci frunzele parura Limbi rosii in amurgul pudrat suav de zgura. Dar crengile-ncepura sa geama si sa strige Incovoindu-si jarul in...Citat de Nicolae Labis despre tăcere
Prin tăcere anihilezi mai bine aluzia. Chiar şi pe cea cusută cu aţă albă.Citat de Nicolae Mareș despre tăcere
Mai nou, la vârf, în România, lucrul bine făcut se transformă încet şi sigur în lucrul bine tăcut! Urmează a se transforma în lucrul bine ascuns!Citat de Nicolae Mareș despre tăcere
Noi vorbim de blândeţea lui Iisus - arătând că a mers la moarte ca mielul la junghiere, că a tăcut ca oaia când e tunsă – şi enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea. Dar de o însuşire a sa – pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să...Citat de Nicolae Steinhardt despre tăcere
Da, nu e întotdeauna o înţelepciune să spui că muzele tac între arme. Cuvintele mele sunt aici şi le strâng ca pe o lance. Mamă, iartă-mă, nu puteam altfel. Ştiu, tu ai tăcut toată viaţa şi ar fi trebuit şi eu să fac, poate, la...Citat de Octavian Paler despre tăcere
Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră...Citat de Octavian Paler despre tăcere
Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se...Citat de Octavian Paler despre tăcere