Patria, onoarea, libertatea nu sunt nimic: universul se învârte în jurul unei perechi de fese, asta este totul...Citat de Jean-Paul Sartre despre univers
Timpul este cu adevărat un miracol zilnic, un lucru cu adevărat uimitor atunci când este examinat. Te trezeşti dimineaţa şi iată! Portofelul tău este umplut în mod magic cu douăzeci şi patru de ore de ţesătură neprelucrată a universului vieţii...Citat de Jim Rohn despre univers
Chiar dacă am avea posibilitatea materială de a călători cu viteza luminii, nu am putea ca în decursul unei vieţi să ne ducem şi să ne întoarcem din cea mai apropiată planetă locuită din univers. Nici nu putem comunica prin mijloacele ştiinţifice...Citat de John Fowles despre univers
Ceea ce oferă arta este spaţiu - un anume spaţiu de respirat pentru spirit.Citat de John Updike despre univers
Între repulsiile mele faţă de ateism este şi caracterul său total neinteresant ca poziţie intelectuală. Unde sunt ingeniozitatea, ambiguitatea şi umanitatea în a spune că universul doar s-a întâmplat să fie şi că dacă suntem morţi, atunci suntem...Citat de John Updike despre univers
Universul (pe care alţii îl numesc Bibliotecă) este format dintr-un număr indefinit, şi poate infinit, de galerii hexagonale, prevăzute în mijloc cu vaste puţuri de ventilaţie pe care le înconjoară balustrade foarte joase. Din orice hexagon se văd...Citat de Jorge Luis Borges despre univers
Sunt un labirint liniştit. Cuvântul labirint îmi evocă o gravură, într-o carte cu copertă roşie, tipărită de editura Garnier, ce înfăţişa un edificiu destul de vast, semănând cu un cilindru ori cu o tobă. Eram copil şi priveam gravura cu oarecare...Citat de Jorge Luis Borges despre univers
Urmează-ţi fericirea şi universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri!JCitat de Joseph Campbell despre univers
Scopul vieţii este de a-ţi potrivi bătaia inimii cu ritmul universului, de a te potrivi cu natura.JCitat de Joseph Campbell despre univers
Energia este capacitatea inerentă a universului, care face ca materia să existe.Citat de Kedar Joshi despre univers
Stimate domn, bietul meu domn, curajosul meu domn. Sunteţi un experiment făcut de Creatorul Universului. Sunteţi singura făptură din tot Universul care dispune de liberul-arbitru. Sunteţi singurul care trebuie să estimeze ce-o să se-ntâmple...Citat de Kurt Vonnegut despre univers
Albia spiritului nu seacă: Ea se numeşte femeia misterioasă. Poarta femeii misterioase Se numeşte rădăcina Universului.Citat de Lao Zi despre univers
Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre desigur şi poate că este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de...Citat de Lao Zi despre univers
Tao, ca un ocean, se întinde la dreapta şi la stânga şi în tot universul. Prin puterea sa nesfârşită vin în existenţă toate fiinţele; el le oferă toată libertatea fără să le domine. Veşnic, fără dorinţă, se poate numi chiar mic. Toate fiinţele se...Citat de Lao Zi despre univers
Cărarea este eternă şi nu poate fi numită. Este mică prin simplitatea firii, dar lumea întreagă nu o poate cuprinde. Dacă un rege ar putea să şi-o însuşească, toate fiinţele ar veni să i se supună. Cerul şi pământul s-ar uni şi l-ar sprijini cu...Citat de Lao Zi despre univers