Ce este însurătoarea dacă nu un pact de a trăi toată viaţa cu un amic împreună, fără a-l urî niciodată şi fără a putea face alt amic, utopie! Nu înţeleg a se însura decât într-un moment de exaltare, căci cată a fi exaltat ca să faci astfel de pas.Citat de Dimitrie Bolintineanu despre viață
Ce este viaţa? O stare de tranziţiune, un pas spre mormânt. Toate elementele, tot ce poate să atingă simţurile noastre sunt agenţii distrucţiunii ce se luptă neîncetat să ne ucidă, suferinţele şi plăcerile îşi dau mâna pentru destrucţiunea...Citat de Dimitrie Bolintineanu despre viață
Să luăm lucrurile cum sunt. Să nu pierdem din vedere că acel ce ne-a dat viaţa nu ne era cu nimic dator. Lumea poate să fie mai rea decât o credem noi; dar asta nu este un cuvânt ca să ne pierdem curajul şi să chemăm moartea!.. Câte lucruri bune...Citat de Dimitrie Bolintineanu despre viață
Nu dascălul carele în toate zilele în şcoală învaţă, ci acela ce împodobeşte viaţa ucenicilor cu vrednicii şi învăţături, fericit şi la nume vestit este, şi a fi se cade.Citat de Dimitrie Cantemir despre viață
Vi se vor spune multe despre educaţia voastră, dar ştiţi, o amintire oarecare minunată, sfântă, pe care omul o păstrează din copilărie, este poate cea mai bună educaţie. Dacă omul păstrează multe asemenea amintiri, acesta este salvat pentru toată...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Omul este înclinat să îşi numere necazurile, dar nu şi bucuriile. Dacă ar îine cont aşa cum trebuie de evenimentele vieţii, şi-ar da seama că are destule motive pentru a fi fericit.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpui degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Viaţa e un rai, numai că noi nu vrem să ştim, căci dacă am vrea să ştim chiar mâine s-ar întinde raiul peste toţi.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Iubeşte viaţa mai presus decât înţelesurile ei, şi abia atunci îi vei pricepe sensul.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Isprava cea mai formidabilă a unui om este de a şti să se mulţumească în viaţă cu rolul de personaj secundar.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Viaţa-i aşa de frumoasă! Noi suntem răi, dar viaţa-i atât de frumoasă.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Nu contează unde te afli numai să trăieşti, să trăieşti, să trăieşti! Oricum ar fi viaţa – dar să trăieşti!Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Să ştiţi că nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, mai sănătos şi mai folositor în viaţă decât o amintire frumoasă, şi mai ales o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Am ajuns până acolo încât adevărata viaţă vie o considerăm aproape ca o muncă, aproape ca pe o slujbă, şi suntem cu toţii de acord în sinea noastră că e mai bună viaţa din carte. Şi de ce ne tot frământăm uneori, ce ne tot prostim, ce tot cerem?...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Crede-mă, viaţa fiecărei femei, orice ar povesti despre ea însăşi, nu-i decât o căutare continuă a omului căruia să i se supună... Ca să zic aşa, oricare tânjeşte după un stăpân. Şi ţine minte: nu există o excepţie de la această regulă.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Să nu vă temeţi de viaţă! Viaţa poate fi nespus de frumoasă când faptele îţi sunt bune şi drepte.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Iubesc literatura pentru că este o manifestare a vieţii poporului, oglinda societăţii... Cine poate să formuleze ideile noi în asemenea formă ca să fie înţelese de popor, cine, oare, dacă nu literatura?... Fără literatură, societatea nu poate...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață
Ce frumoasă e viaţa atunci când ceea ce faci e frumos!Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre viață