Evenimentele zilei 10 august

Evenimente ale zilei 10 august

626:

Înfrângerea avarilor care participau la asediul Constantinopolului.

654:

Papa Eugen I va fi ales papă al Romei, cu toate că predecesorul lui, Papa Martin I încă trăia.

843:

În Tratatul de la Verdun, după moartea lui Ludovic cel Pios, Imperiul Franc va fi împărțit între fiii acestuia, Lothar, Ludovic și Carol.

955:

Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puțin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.

1500:

Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită.

1519:

Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii.

1534:

A început înălțarea bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.

1539:

Francisc I al Franței semnează Ordonanța de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceză este introdusă în locul latinei în documentele oficiale.

1675:

A fost înființat "Observatorul Regal din Greenwich".

În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, și este înconjurată de un parc în centrul Londrei.
1792:

Revoluția franceză: Poporul cucerește Palatul Tuileries.

La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție".
1793:

Palatul regal Muzeul Luvru în Paris va fi inaugurat ca muzeu.

1809:

Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.

1856:

Un uragan a făcut în Louisiana circa 400 de victime omenești.

1864:

Guvernul român a contractat cu casa britanică "Stern Brothers" primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor.

1875:

Este pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august).

1897:

Chimistul german Felix Hoffmann a izolat pentru prima dată Aspirina.

1912:

Virginia Woolf s-a căsătorit cu scriitorul Leonard Sidney Woolf

1913:

Are loc Pacea de la București, care consfințește sfârșitul războiului și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia își împart Macedonia, iar România anexează Cadrilaterul.

1919:

În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

1920:

Marele Imperiul Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său.

1920:

S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul otoman. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României. Tratatul nu a intrat în vigoare.

1945:

Japonia cere pace și capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al doilea război mondial.

1951:

S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5 °C în județul Brăila la Ion Sion.

1953:

I. V. Kapitonov îi raportează prim-secretarului Nikita Hrușciov despre o metodă foarte avansată a Trustului de construcții nr.28, care a ridicat în Parcul Izmailovo, pe bandă rulantă, opt clădiri de cinci etaje, cu 2200 mp fiecare.

El îi scrie lui Hrușciov că la fiecare 13 zile altă asemenea clădire va fi dată în folosință. Era noul stil din arhitectura sovietică, care va produce așa-numitele "hrușciovki", ce rezolvau precar lipsa locuințelor. I. V. Kapitonov a fost secretar al organizației de partid din Moscova al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
1974:

Este inaugurată Sala Polivalentă din București.

1990:

Sonda spațială, Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare.

1995:

A fost semnat acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba; 10–11 august).

1998:

Prințul Al-Muhtadee Billah este proclamat prinț moștenitor al Brunei prin proclamație regală.

2003:

Cosmonautul rus Juri Iwanowitsch Malentschenko aflat pe Stația Spațială Internațională, în spațiu, se căsătorește cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.


Celebrări 10 august

Tamara Buciuceanu1929:

A fost născut Tamara Buciuceanu.

Barbu Cioculescu1927:

A fost născut Barbu Cioculescu.

Horia Garbea1962:

A fost născut Horia Garbea.

1937:

A fost născut Dan Laurentiu.

Ioana Dragan1969:

A fost născut Ioana Dragan.

Panait Istrati1884:

A fost născut Panait Istrati.

Antonio Banderas1960:

A fost născut Antonio Banderas.

Elena Damian1924:

A fost născut Elena Damian.

1930:

A fost născut Vitalie Filip.

Nicolae Prelipceanu1942:

A fost născut Nicolae Prelipceanu.

Alfred Doblin1878:

A fost născut Alfred Doblin.

1962:

A fost născut Meg Jay.


Comemorări 10 august

Robert H. Goddard1945:

A murit Robert H. Goddard.

Virgil Mazilescu1984:

A murit Virgil Mazilescu.

Tudor Topa2008:

A murit Tudor Topa.