Caută în folclor: numa

420 rezultate

Dacă-ţi plac numai lucrurile uşoare, o să ai probleme; dacă-ţi plac problemele, ai să le rezolvi.

Proverbe și zicători Coreene despre probleme, lucruri

Treci chiar şi un pod de piatră, dar numai după ce l-ai încercat.

Proverbe și zicători Coreene despre pietre

Invidia ţinteşte pe alţii, dar te răneşte numai pe tine însuţi.

Proverbe și zicători Englezeşti despre invidie

Când eşti mânios, numără până la o sută.

Proverbe și zicători Englezeşti

Eu sunt răspunzător numai pentru vorbele mele, nu şi pentru ce înţelegi tu din ele.

Proverbe și zicători Evreieşti

După război nu reiese cine are dreptate, ci numai cine a rămas viu.

Proverbe și zicători Finlandeze despre dreptate, război

Întotdeauna sunt necesare numai trei pahare: primul pentru sănătate şi bună dispoziţie, al doilea pentru creaţie şi înţelepciune şi al treilea pentru somn şi odihnă.

Proverbe și zicători Germane despre creație, înțelepciune, odihnă, somn, sănătate

Dintre toate lucrurile, numai dragostea nu rugineşte.

Proverbe și zicători Germane despre lucruri, iubire

Peştele, ca şi musafirul, e bun numai două zile.

Proverbe și zicători Amerindiene despre zi

Răuvoitorul vede la cel înzestrat cu o sută de calităţi numai defectele; mistreţul caută în lacul plin de lotuşi numai nămolul.

Proverbe și zicători Amerindiene despre defecte, căutare

Nu există şerpi mici sau şerpi mari; există numai şerpi.

Proverbe și zicători Amerindiene

Ştie să vorbească frumos, numai vinul nu îl lasă.

Proverbe și zicători Amerindiene despre vin, frumusețe

Caută să faci binele puţin câte puţin, căci numai aşa vei fi luat în seamă, fiindcă omul e înclinat din fire să uite repede binele ce i se face.

Proverbe și zicători Italiene despre bine, viteză, căutare, oameni

Căsătoria din mare dragoste aduce numai suferinţe.

Proverbe și zicători Italiene despre suferință, căsătorie, iubire

Cartea numai atunci ţi-e prietenă dacă o alinţi.

Proverbe și zicători Italiene despre cărți

Nu vei fi iubit dacă te gândeşti numai la persoana ta.

Proverbe și zicători Italiene

Mulţi suferă de nevoie, numai avarul suferă de voie.

Proverbe și zicători Italiene despre suferință, nevoie

Îţi dai seama cât datorezi părinţilor numai atunci când ai şi tu un copil.

Proverbe și zicători Japoneze despre copii

Nu ceda numărului celui mai mare, ci părţii celei mai bune, pentru că imbecilii sunt foarte numeroşi!

Proverbe și zicători Latineşti

Nu numai prin forţă, dar şi prin cultură.

Proverbe și zicători Latineşti despre cultură, forță