În căutarea Şeherazadei

Poezie de Mihai Eminescu despre Fum, Căutare, Limbă, Națiune, Cer, Casă, Adevăr, Imperfecțiuni Umane, Sărut

În căutarea Şeherazadei

În mări de nord; în hale lungi şi sure
M-am coborât şi am ciocnit cu zeii,
Atârnând arfa-n vecinica pădure.

M-am îndulcit cu, patima femeii,
În stele i-am topit aurul din plete,
În poale-am scuturat piatra cameii,

Din ochi i-am sărutat priviri şirete,
De-umeri-i rezemat am râs cu dânsa
Şi-am potolit din gură-i lunga sete

De-amor. Apoi m-am dus - ea plâns-a,
Mi-a deschis marea porţile-i albastre
Şi Nordul frig durere-mi caldă stins-a

M-am dus spre sud - und-insule ca glastre
Gigantici se ridic din sfânta mare,
C-oştiri de flori, semănături de astre.

Şi şi-a îmflat eterna mea cântare
Aripele de pară-n cer pornite
Pân-am pierdut pământu-n depărtare,

De unde-albastre scândure-s unite.
De gânduri negre-i grea antica-mi navă:
Nu ştiu pe vane căi-s ori menite?

Viaţa mea-i ca lanul de otavă:
E şeasă făr-adânc şi înălţime.
Vulcanul mort şi-a stins eterna lavă

Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime
Ridică colţi înalţi din frânta mare.
Cine îmi spune ce minune-i? Nime?

Din ce în ce un rai în depărtare
Se desfăşoară dintre stânci trunchiete,
Plesnite lin de undele amare.

Munţii înalţi la cer străbat, se vede;
Văi cu izvoare s-adâncese sub soare
Şi dealuri mari păduri înalţă-n spete:

E Orientul. Codrii cu grandoare,
Cu vârfii nalţi vor norii să-i disfeţe.
Cetăţi prin ei îşi pierd a lor splendoare.

Prin codrii lui, prin şesurile creţe,
De-a vântului suflare-mbălsămată,
Pin munţii-n nori şi pin pustii măreţe,

Urbile-antice strălucind s-arată
Şi albe par şi mitice - cu basme
Urieşeşti e ţara presărată.

Şi norii spânzură pe cer, fantasme
De foc şi aur ce-n oştiri se-nşiră,
Codrii se plâng şi marea doarme-n spasme.

Ajung la ţărm - se-ndoaie ca o liră
Cu valuri instrunită-n lunge rânduri,
Un mic liman, ce raze blând respiră.

Corabiei apusene grea de gânduri
Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul,
Frântă de stânci se risipeşte-n scânduri.

Ce întâlnesc întâi pe ţărm e-un tumul ¬-
Proroc prea singur al vieţei umane,
Tu eşti cenuşa iară viaţa-i fumul.

Nu crede însă că în doruri vane
Caut norocul spre-a te-afla pe tine,
Noroc lumesc - zâmbiri aeriane !

Las pe-alţii să zidească din ruine
Zidiri de-o zi pe răbdătoarea spată
A vechiului pămînt, ce nu-s de mine.

În furnicarii din Apus ei toată
Viaţa-şi fac doruri vane, nebune,
Nu ştiu că-n lume nu-i ceea ce cată.

Ei caut adevăr - găsesc minciune.
Neam vine şi neam trece - toţi se-nşală.
Eu adevăr nu cat - ci-nţelepciune.

Căci mintea cea de-nţelepciune goală,
Oricât de multe adevăruri ştire-ar
Îzvor de amărâre-i şi de boală.

În ladă aur oricât grămădire-ar
¬Cu aur nu se stinge-n veci amarul
Şi Pace numa-n inimă-i găsire-ar.

Uşor trage prezentul la cântarul
Înţelepciunii... Şi ea-i fericirea.
Cu-a răsăritului averi samarul

Eu mi-1 încarc, cu-a lui gândiri - gândirea.
Eu pasu-ndrept colo înspre cărunţii,
Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea.

Din codri-adânci, ce înmormântă munţii,
Ce-abia şi-arăt al lor cap în ninsoare,
Urcând în negre stânci diadema frunţii,

Pin -sir, de cedri, palmi nălţaţi în soare,
Prin lunci de dafin, pe-unde cresc măslinii
Smochini, ş-aţiu pe verzi cărări în floare.

Din prund înalţă trunchii lor arinii
În lunce risipiţi sub stânci ce pică
Izvoare sar, prin muşchii rădăcinii.

Pin mândrele grădini în cer ridică
Saraiuri albe cupole de aur
Cu sori pare plouată urbea-antică .

Şi risipite prin dumbrăvi de laur
Stau casele-albe, azile liniştite.
Pe porţi sunt stihuri scrise-n limbi de maur

Iar căile-s cu mamură podite
Şi fără punţi sunt sfintele dumbrave.
Pe scări înalte flori de foc sădite.

Pe scări culcate fete albe, suave¬
Părui cel negru-l piaptănă în soare,
Ori visătoare stau de-amor bolnave.

Ah!, e cetatea cea strălucitoare
Unde-npăratul Indiei reşade:
Un soare însuşi este el sub soare:

Nevasta lui e-acea Şeherazade;
De-nţelepciune plină şi frumseţe
Ş-a o privi doar soarelui se cade.

Într-un sarai cu cupola rotundă,
Pe scări ele marmură îmi urc piciorul,
Pe stâlpi; înalţi las, umbra să pătrundă,

Sub bolta porţii calc de flori covorul-
Cărare-i el prin de-aur nalte glastre
În ele crinii mari întrec ivorul.

Pe murii albi marmorei s-urc pilastre,
Ce netezi, roşi, oglinde de purpură,
Reflectă: frunze verzi şi flori albastre.

Un miros răcoros simţirea-mi fură.
Deschisă, lin e uşa unei sale
Şi noi minuni uimiţii ochi văzură.

Cu umbre moi a gândurilor sale
Un pictor a-nflorit plafondul, murii,
Cu chipuri zvelte, basme-orientale.

Pe perini lungi culcate-s hurii -
Şi din căţui de-argint copăr miroase
Cu fum albastru formele picturii.

De roşă catifea cu fir de aur trase
Se nalţă într-un baldachin perdele,
Umbrind un pat cu perini de mătase

Pe acel pat, un tron cusut cu stele,
Stă inşirând mărgăritare-n poale
Regina cea-nţeleaptă. - Dintre ele

Picioare de zăpadă, mici şi goale,
Ea-ntinde surâzând ca-n vis pe-un scaun
De vişinie catifea şi moale.

Dureri şi ani, şi toate îmi disdaun
Aceste vise-aievea la vedere:
Mă mir cum în Olimp se mir-un faun.

Frumoasă e în visu-i de plăcere,
Cu faţa albă ea lumină sale
Şi ochii ei izvoară de mistere,

Mari şi adânci tăiaţi-s ca migdala
Şi-n păru-i negru corpu-i de zăpadă
E cufundat - o virgină Itală.

Cine-ar vedea făr-în genunchi să cadă?
Am genuncheat. - Eu am ştiut, străine,
Că ai să vii - a dorurilor pradă ¬

Ca să m-asculţi şi să duci de la mine
A-nţelepciunii ş-a frumuseţii floare,
Să luminezi gândirile din tine.

Eu am ştiut - profetă vrăjitoare
¬S-atrag cu-a tainelor şi-a basmei rază
Poeţi cu inimi ceruri-doritoare.

Ridică-te şi vino de te-aşază.
Ici, lângă mine, sui pe perna asta...
Cu braţu-i gol şi alb ea o-nfoiază.

Am ascultat... M-am răzimat cu coasta
De dulci gătite perini - iar genunchiul
Plecat... c-adoratori din vremea foastă.
Data scrierii: 1874
Poezie de Mihai Eminescu despre fum, căutare, limbă, națiune, cer, casă, adevăr, imperfecțiuni umane, sărut.
Rate this writing:
Generează un alt cod=  

Mihai Eminescu (1850-1889) Cel mai mare poet roman si unul din marii poeti universali

S-a născut pe: 15 jan 1850.
S-a stins din viaţa în data de 15 jun 1889, la vârsta de 39 ani.