Comoară de poeme scăldate-n sentimente,
Cum mă feresc dar toți vor să mă vadă,
Și toți vor să-mi aducă suave complimente.
Eu trebuie să educ, să dau exemple,
Acelora ce sunt și vor veni din urmă,
Că dacă n-am durat eu niște temple,
Ei trebuie să-nalțe-n zări columnă.
Dar iată vin autobuze-n stații,
Eu urc și mă așez pe prima bancă,
Și tot privesc pe geam absent de alții,
Uitând bătrânii în picioare stâncă.
Și m-am golit de politețe,
Ca un balon de spumă dat în vânturi,
Dar zic în sinea-mi că-s cadențe,
Căci fac din toate cele cânturi!