SFÂNTUL ŞTEFAN

Poezie de George Budoi

SFÂNTUL ŞTEFAN

(sărbătorit pe 27 dec. de ortodocşi şi pe 26 dec. de catolici)

A doua zi după Crăciun
Serbăm un mare sfânt, om bun;
Aproape de sfârşit de an,
Noi îl serbăm pe Sfânt' Ştefan.

Cum Noul Testament ne spune,
Cu o profundă-nţelepciune,
Ştefan era "plin de credinţă
Şi de Duh Sfânt", şi chibzuinţă,

Şi "plin de har şi de putere",
Cu vorba dulce ca o miere,
"Cu nume bun, cu-nţelepciune",
Un om cu multă raţiune.

Mărturisit-a curajos
Credința în Iisus Hristos.
Apostolii n-au şovăit
Diacon l-au hirotonit,

Dar nu oriunde, ci, cum ştim,
Diacon la Ierusalim.
A predicat c-un har nespus
Învăţătura lui Iisus.

Dar asta i-a înfuriat
Pe farisei, ce-au complotat
Şi împotriva lui Iisus,
Hristos Cel întrupat de sus.

Cu forţa, precum vă descriu,
Ei l-au adus în sinedriu,
La fel cum, ca un ticălos,
Fusese-adus Iisus Hristos.

Mişei şi cruzi, mari ticăloşi,
Ei au pus martori mincinoşi
Să spună că l-au auzit
Că el pe Moise l-a hulit,

Că l-a hulit pe Dumnezeu
Şi tot ce-i sfânt pentr-un evreu.
Când arhiereul l-a-ntrebat
Dacă ce spun e-adevărat,

Ştefan, ţinând o cuvântare,
I-a acuzat cu voce tare:
Evreii-s tari în cerbicie
Şi plini sunt de făţărnicie,

Căci Legea sfântă n-au păzit-o,
Iar lumea ei au îngrozit-o,
Pe prooroci îi prigonesc,
Sfântúlui Duh se-mpotrivesc,

N-ascultă de-al lor Ziditor,
La fel ca şi părinţii lor,
Că mult ei au păcătuit
Când pe Hristos l-au răstignit.

Privind spre cer, el le-a mai spus
Că-L vede-acuma pe Iisus,
Că vede Fiul Omului
Stând chiar de-a dreapta Domnului.

Pe Ştefan ei l-au "judecat"
Şi pe nedrept l-au condamnat
Cu pietre el să fie-ucis,
O moarte ce-i greu de descris.

În timp ce era lapidat,
Ştefan spre ceruri a strigat:
Tu, "Doamne, nu le socoti
Păcatul lor", şi-apoi muri.

Ştefan ne-a dat, spre-a lui onoare,
Suprem exemplu de iertare:
Când alţii i-ar fi blestemat
Pe criminali, el i-a iertat,

La fel cum a făcut Iisus,
Pe cruce-n cuie fiind pus,
Când El la Tatăl s-a rugat:
Păcatul fie-le iertat!

Închei spunând că Sfânt' Ștefan,
Om credincios, profund uman,
A fost primul martir creștin,
Slăvit să fie-n veci, amin!
Biblia în versuri
Data scrierii: 27 dec 2025
Poezie de George Budoi despre sfinți.

George Budoi 1958, profesor universitar în București, cercetător, inventator, autor de epigrame, pamflete, satire, ...

Perioada de viaţă: 1958

Comentarii

Rate this writing:
Generează un alt cod=