Tu multora le întârzii,
Deși ți-s zările albastre,
O aură de poezii.
De câte ori stropești ponoare,
Cu pomi sterili la rădăcini,
Dar de nu dau în nouă floare,
Or înflori în mărăcini.
Chiar codrii care dau măsura,
Suna-vor nemișcați din loc,
Oricât s-ar zbate stârpitura,
Să-i imiteze mai cu joc.